monitorulcj.ro Menu
Sport

U-Banca Transilvania Cluj joacă la Craiova pentru medalia de bronz

U-Banca Transilvania Cluj și SCM Craiova se duelează în meciul al doilea din finala mică în Liga Națională de baschet masculin.

Cele două formații se întâlnesc joi, 30 mai, de la ora 19:00, într-un meci care se va disputa în Bănie. Universitatea Cluj s-a impus cu 89-72 în primul meci disputant în BT Arena, într-un joc în care trupa clujeană a dominat pe toată durata jocului.

Partida dintre cele două rivale poate fi ultima pentru Aleksandar Rasic, căpitanul celor de la U-Banca Transilvania Cluj. Sârbul a anunțat că se află la ultimul sezon din carieră, iar dacă ardelenii se impun vor câștiga cu 2-0 la general seria pentru locurile 3-4 din Liga Națională de Baschet masculine și ar încheia sezonul.


Igor Mijajlovic, jucătorul celor de la SCM Craiova, a declarat că  în cadrul unei conferințe de presă că echipa olteană este extrem de motivată pentru a încheia cu o victorie sezonul în fața suporterilor proprii.

„Putem câștiga partida de joi, de pe teren propriu. Pentru noi, toți jucătorii, cel mai important este să câștigăm ultimul meci în fața propriilor fani, să ne revanșăm pentru eșecul din semifinale cu cei de la Sibiu. Nu cred că o să fie multe schimbări față de meciul trecut, fiind doar două zile de pregătire. Ne cunoaștem fiecare cu fiecare, știm ce avem de făcut și singurul lucru pe care pot să îl promit este că vom încerca tot ce se poate pentru a obține victoria. În luna următoare o să începem negocierile pentru noul sezon, iar atunci vom vedea cine rămâne și cine nu”, a spus baschetbalistul sârb.


Jucătorii Universității Cluj vor intra în vacanță după jocul cu SCM Craiova, dar Roland Torok și Nandor Kuti ar putea avea mai puțin de rempaus, deoarece au fost convocați pe lista preliminară campania de precalificare la FIBA EuroBasket 2021. România va juca în această vară cu Cipru și Slovacia.