Sport
ADIO promovarea directă! „U” Cluj ține cu dinții de poziția care duce la barajul promovarii
Deși a învins cu lejeritate, scor 2-0, pe terenul retrogradatei CS Balotești, „U” Cluj a terminat cu tristețe weekendul ce tocmai a trecut. Atât Academica Clinceni, cât și Chindia Târgoviște și-au asigurat matematic promovarea în prima ligă.
Prima care a obținut biletele pentru Liga 1 a fost Academica Clinceni, ilfovenii întorcând scorul în duelul dramatic cu FC Argeș, 2-1, declanșând fiesta în comuna care numără puțin sub 5.000 de locuitori. Astfel, Clinceniul devine localitatea cu cea mai mică populație de pe harta primei ligi, detronând meteorica apariție a Victoriei Brănești din sezonul 2010-11. Formaţia antrenată de Ilie Poenaru a fost condusă mai bine de 70 de minute de piteșteni, însă golurile lui Patriche şi Horşia din ultimele minute de joc au făcut ca trupa ilfoveană să promoveze în premieră în Liga 1.
Victorie necesară pentru „U” pe un teren greoi
Sâmbătă, elevii lui Bogdan Lobonţ au avut probleme mai mari cu starea precară a gazonului de la Balotești decât cu adversarul, fiind la un pas să deschidă scorul încă din primele minute ale jocului. Goga şi Alexandru Coman au fost în prim-planul mai multor acţiuni ofensive, dar inexactitatea în faţa porţii a făcut ca tabela de marcaj să rămână nemodificată în Ilfov. Golgheterul Cristi Gavra avea să deschidă scorul după o acţiune personală pornită de la o greşeală a celor de la Baloteşti, punctând pentru a 22-a oară în acest sezon, cu un şut la colţul scurt după o cursă-fulger.
Jocul avea să fie tranşat în debutul reprizei secunde, atunci când Franco Paraschiv a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene, iar Al. Coman a marcat cu o lovitură de cap pentru 2-0. În pofida faptului că Universitatea și-a mai creat ocazii clare până la final, tabela de marcaj a rămas neschimbată. Cu cele trei puncte în „straiță”, „șepcile roșii” așteptau cu sufletul la gură duelul de sâmbătă dintre Chindia Târgoviște și Luceafărul Oradea, respectiv derby-ul de tradiție de la Arad dintre UTA și Petrolul. Degeaba!
Luceafărul și UTA, două speranțe deșarte
Imediat după încheierea partidei de la Balotești, la Târgoviște, pe o ploaie deasă, dar cu tribunele – cele deschise pentru public – arhipline, Chindia lui Viorel Moldovan pornea în goana pentru punctul care echivala cu promovarea în Liga 1. De peste două decenii așteptau dâmbovițenii acest moment, savurat din plin la final de fanii Chindiei. Deși Luceafărul deschisese scorul pe Stadionul „Eugen Popescu” după ceva mai mult de un sfert de oră, gazdele au egalat până la pauză, au întors scorul la reluarea jocului, punctând de alte două ori în prelungirile partidei. Victoria cu 4-1 împotriva orădenilor a fost mai mult decât suficientă pentru Chindia să declanșeze sărbătoarea, alăturându-se Clinceniului în primul eșalon și condamnând Universitatea la lupta la baionetă pentru locul 3.
Rămasă doar cu speranța barajului, suflarea studențească și-a îndreptat privirile spre Arad, acolo unde orice alt rezultat decât victoria Petrolului asigura matematic prezența la ultima șansă pentru primul eșalon. Iar prima repriză de pe Stadionul „Motorul” era cum nu se poate mai dulce pentru „U”! Însă, deși în avantaj cu două goluri, arădenii s-au tăiat ca maioneza în repriza secundă, încasând patru goluri de la Petrolul Ploiești, care păstrează astfel vii speranțele la baraj. În acest moment, „găzarii” sunt la două „lungimi” distanță de „U” Cluj, formație cu 79 de puncte și cu un ultim meci crucial de disputat pentru locul de baraj. Singura consolare pentru „studenți” este faptul că partida decisivă este la îndemâna lor, „acasă”, de 1 iunie, cu Pandurii Târgu-Jiu.