monitorulcj.ro Menu
Sport

Primire ostilă pentru Eugen Trică la revenirea pe Cluj Arena: „Ne înjurau, erau vreo doi chelioși!”. Mesajul pentru CFR Cluj

Fostul jucător și antrenor al marii rivale CFR Cluj, actualmente tehnician la Sportul Snagov, Eugen Trică (42 ani) a avut parte de o primire nu tocmai prietenoasă din partea fanilor „U” Cluj.

Câștigător al unui titlu cu „feroviarii”, adjudecat în mod dramatic în ultima etapă a sezonului 2007-08, chiar pe terenul Universității Cluj, fostul mijlocaș ofensiv a intrat în colimatorul Peluzei Șepcilor Roșii încă din primele secunde ale jocului cu Sportul Snagov. Gesticulările pronunțate ale actualului tehnician i-au înfuriat pe fanii „studenților”, care l-au înjurat în repetate rânduri pe Trică, afișând și un banner jignitor, aluzie la divorțul antrenorului de Lorena Balaci, fiica regretatului mare fotbalist Ilie Balaci.

„Știți foarte bine că eu n-am niciun fel de problemă, ei (n.red. fanii) se manifestă într-un fel, eu îmi văd de treaba mea. Eu antrenez, atâta tot. Da, am luat un titlu aici (n.red. pe terenul Universității), este ceva normal, e treaba lor cum gândesc jocul de fotbal”, a declarat Trică la finalul partidei, declarându-se profund nemulțumit de maniera de arbitraj.


Trică, provocat de banca Universității?

Fostul CFR-ist a pus tunurile pe oficialii Universității Cluj, pe care i-a acuzat de gesturi ostentative după marcarea golului decisiv semnat de Nicolae Pîrvulescu. Înainte să urce în autocar, Eugen Trică a ținut să îi felicite pe cei de la CFR Cluj pentru cel de-al doilea titlu consecutiv. În vara anului trecut, fostul fotbalist devenea șeful departamentului de scouting din Gruia, părăsind însă vișinii din dorința de a ocupa, din nou, un post de antrenor principal.

„Nu i-am înțeles pe cei de la Universitatea. În momentul în care au marcat, exceptându-l pe Bogdan (n.red. Lobonț), care este un băiat educat, toți de pe banca lor au venit înspre noi. Ne înjurau, erau vreo doi chelioși, nu le știu numele. Dacă așa cred ei că te poți manifesta pe teren în 2019... [...] Bineînțeles că i-am felicitat (n.red. pe cei de la CFR). Bravo lor, meritau titlul, să sperăm că vor merge în grupele Champions League, asta își doresc. Cu 3-4 transferuri bune, eu cred că vor putea ajunge în grupe”, a afirmat actualul tehnician de la Sportul Snagov.


CITEȘTE ȘI: Bogdan Lobonț, filozofic după victoria dramatică cu Snagov: „Uneori trebuie să privești telescopul, alteori microscopul!”