monitorulcj.ro Menu
Sport

Florian „Bușcă” Walter s-a stins pe patul de spital. Fostul finanțator avea 56 de ani

Florian Walter (n.red. Bușcă), fostul finanțator de la „U” Cluj, a decedat, duminică seară, în jurul orei 22:00.

Florian Walter era în stare gravă la spital şi avea şanse mici de supravieţuire după ce suferise un atac cerebral. În cursul zilei de vineri, acesta fusese operat de doctorul Șerban Brădișteanu la Spitalul de Urgență Floreasca din București.

Fostul investitor de la Dinamo București, Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești a fost în comă, ținut în viață doar de aparate, până duminică seară, când inima sa a încetat să mai bată. Controversatul patron mai suferise un preinfarct și în trecut, pe vremea când fugise de justiție în Dubai, în octombrie 2015. De asemenea, în 2010 a fost operat pentru probleme cardiace.


Walter a devenit acționar la Dinamo la începutul anilor 2000 și a plecat în 2009, când a venit la „U” Cluj, unde a stat 3 ani, mutându-se la Petrolul, în 2012, urmând să revină ulterior pentru scurt timp la „Șepcile roșii” înainte de dizolvarea vechii societăți.