monitorulcj.ro Menu
Sport

Emil Boc, fan “U” Cluj! „Mergeam în tinerețe la meciuri, mai băteam la tobe!”

Primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a stat alături de galeria României la toate jocurile din partida de Fed Cup cu Cehia, câştigată dramatic de românce, scor 3-2. Edilul a bătut fără încetare la toba pe care a adus-o la Ostrava.

„Nu sunt cântăreţ, nu mă pricep la muzică. Mergeam în tinereţe cu fanii "U" Cluj la meciuri, mai băteam la tobe, dar de atunci nu am mai făcut-o. Dar uite că aşa ceva nu se uită. Am fost de câteva ori responsabil cu tobele la vremea aceea. Toba a fost luată din Sala Polivalentă din Cluj, e dotată cu aşa ceva şi cu alte obiecte care pot întreţine ritmul la meciuri. A fost foarte frumos, am fost 60 de oameni din Cluj, câteva sute de români din alte ţări şi am făcut să pară că am jucat în România. Am transpirat câteva cămăşi, cred că m-am schimbat de câteva ori în cele opt ore petrecute acolo. Nu am ştiut cum a trecut timpul, eram toţi conectaţi la meci. Niciodată nu am ţinut cont că suntem în avantaj sau că suntem conduşi”, a declarat Emil Boc, la ProSport Live.

Primarul Clujului a rămas impresionat şi de modul în care cehii i-au întâmpinat: „Eu mă uit cu admiraţie la modul în care ne-au tratat cehii. Au fost civilizaţi. Să joci cu campioana mondială în deplasare şi să şi câştigi e ceva fantastic”, a completat Boc.