monitorulcj.ro Menu
Sport

Handbaliștii clujeni au cedat la Baia Mare

Handbaliștii Clubului Sportiv Universitatea Cluj au jucat sâmbătă, 3 noiembrie, în deplasare la Minaur Baia Mare. Meciul s-a disputat în Sala Sporturilor „Lascăr Pană” și a contat pentru etapa a opta din Liga Zimbrilor.

Universitarii clujeni au cedat partida cu scorul de 36 la 27 (17-11), iar cei care au marcat pentru Universitatea Cluj au fost: Alexandru Pop și Daniel Hordoan, cu 5 goluri fiecare, Raul Kotai, cu 4 reușite, Cătălin Fodorean și Adrian Dedea, ambii cu 3 goluri, Alexandru Coman și Alexandru Gurănescu, 2 goluri și Alexandru Epure, Putnoky Szabolcs și Andrei Balint au înscris câte un gol.

Antrenorul echipei clujene, Ioan Ani-Senocico, a declarat, potrivit site-ului clubului, că a fost un meci de atac și că speră ca la următorul meci să fie și mai bun.
„A fost un meci cu o apărare destul de slabă având în vedere numărul de goluri încasate. Mă bucur totuși pentru atac, care cât de cât a funcționat, deși și acolo am făcut destul de multe greșeli. Sper ca în următorul meci să avem o îmbunătățire la faza de apărare”, a subliniat Ioan Ani-Senocico.


În următoarea etapă, clujenii vor primi sâmbătă, 10 noiembrie, vizita echipei de pe locul 2 în clasamentul Ligii Zimbrilor, AHC Dobrogea Sud.