monitorulcj.ro Menu
Sport

Stanciu dezminte zvonul privind schimbarea lui Conceicao. „Ne gândim să-i prelungim contractul”

Noul director sportiv al clubului CFR Cluj, Daniel Stanciu, a prezentat în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu FC Botoșani, situația de la club și a subliniat că actualul antrenor al echipei clujene nu va pleca, cel puțin până la finalul acestui sezon.

La prima lui conferință de presă după instalarea la CFR Cluj, Daniel Stanciu, a declarat că se gândește să-i prelungească contracul antrenorului Toni Conceicao, asta după ce clubul a revenit pe un trend ascendent și se situează pe prima poziție a clasamentului Ligii 1.

„În acest moment antrenorul nostru este Toni Conceicao, el are contract până în vară. Chiar ieri am avut o discuție cu o parte din acționarii clubului și ne gândim, dacă lucrurile continuă pe aceeași linie, să-i prelungim contractul. Cred că atmosfera la echipă este foarte bună în ultimul timp”, a declarat Daniel Stanciu.


Stanciu a mai spus că își dorește să atragă cât mai mulți suporteri la meciurile de pe stadion.

„Este o onoare pentru mine să vin la CFR Cluj, cel mai bun club din provincie. Am considerat că este mai bine să merg pe partea sportivă și cred că asta e ceea ce mi se potrivește cel mai bine. Împreună cu colegii o să încercăm să facem un plan prin care să atragem cât mai mulți fani nu numai din Cluj ci și din jurul Clujului”, a mai spus directorul sportiv al CFR Cluj.


Echipa de fotbal CFR Cluj va disputa, sâmbătă, în deplasare, meciul împotriva formației FC Botoșani. Partida va avea loc de la ora 21:00.