monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR este liderul clasamentului după victoria în 10 cu Sepsi. „Bestia” a încercat să impresioneze dar s-a făcut de râs

Echipa de fotbal CFR Cluj a învins-o pe Sepsi Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1 (1-0), duminică seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii I de fotbal.

Campioana a deschis scorul prin Billel Omrani (14), dar gazdele au reuşit egalarea Florin Ştefan (81), după ce din minutul 64, CFR Cluj a rămas în 10 jucători deoarece Mate Males a fost eliminat, după ce l-ar fi lovit cu piciorul în cap pe Ibrahima Tandia.

CFR Cluj a obţinut victoria dintr-un penalty transformat de Ciprian Deac (90+1), după un fault comis de Gabriel Vaşvari la Andrei Mureşan.


Vedeta clujenilor, Julio Baptista, a jucat și el câteva minute în prelungirile regulamentare ale reprizei secunde și a vrut să impresioneze în cele numai câteva secunde în care a fost introdus pe teren însă a reuşit doar să stârnească amuzamentul fanilor.

Introdus pe gazon în minutul 90+3 al partidei cu Sepsi cel mai titrat fotbalist străin ajuns în Liga 1 a încercat un dribling în viteză la ultima fază a meciului. Lipsa pregătirii fizice şi-a spus însă cuvântul, iar Baptista a renunţat să mai alerge după mingea pe care o trimisese pe lângă adversar, stârnind amuzamentul celor prezenţi în tribunele de la Sfântu Gheorghe.


Antrenorul clujenilor, Toni Conceicao, spune că succesul elevilor săi este unul meritat, în special datorită atitudinii pe care au arătat-o pe teren.
„A fost un joc greu, ştiam că avem un adversar foarte bun. Sepsi joacă foarte bine acasă, e o echipă foarte bine organizată. Am venit să câştigăm, am făcut un joc intens şi cred că am meritat victoria. Se putea termina şi egal, dar după roşul lui Males jocul a fost puţin mai greu pentru noi. Era foarte important să câştigăm. Echipa a avut un comportament foarte bun, o atitudine foarte bună. Ăsta e drumul pe care trebuie să-l continuăm”, a declarat Toni Conceicao.

CFR a revenit pe primul loc al clasamentului după această victorie. CFR e neînvinsă de şase etape, în care are patru victorii şi două egaluri. Ardelenii s-au impus în ultimele lor trei deplasări.


Sepsi OSK are un egal şi două eşecuri în ultimele sale trei meciuri de acasă şi o singură victorie în ultimele cinci etape (două egaluri, două eşecuri).

Clasament Liga 1:
1. CFR Cluj 26
2. FCSB 24
3. U Craiova 22
4. FC Viitorul 22
5. Gaz Metan Mediaș     21
6. Astra Giurgiu 20
7. Sepsi Sf. Gheorghe 19
8. Dunărea Călărași 16
9. FC Botoșani 15
10. Poli Iași 14
11. Concordia Chiajna 14
12. Dinamo București 12
13. FC Hermannstadt 11
14. FC Voluntari 8