monitorulcj.ro Menu
Sport

România, înfrângere categorică în primul meci din preliminariile CE2020 de handbal masculin

Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă miercuri, în deplasare, de reprezentativa similară a Portugaliei, cu scorul de 21-13 (10-7), în primul meci din grupa a 6-a preliminară. Partida a reprezentat şi debutul pe banca tricoloră a antrenorului spaniol Manuel Montoya.

Tricolorii vor juca următorul meci pe teren propriu, duminică, la BT Arena din Cluj-Napoca, în compania Franţei.

Franţa, bronz european în 2018 şi campioană mondială en-titre, este favorita grupei a 6-a. În panoplia adversarei se mai află patru medalii olimpice, din care două de aur (2008, 2012), încă nouă medalii mondiale, din care cinci de aur, şi alte patru europene, trei fiind, de asemenea, de aur.


„În ceea ce priveşte Franţa, e foarte uşor de vorbit despre ea. E mereu în top, indiferent că e vorba de Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale sau Europene. E dificil, dar vom merge la Cluj să jucăm şi să câştigăm. Când joci cu asemenea adversar trebuie să faci un meci perfect ca să învingi. Ideea e să menţinem echipa în meci până la final. Trebuie să jucăm aşa cum românii ştiu să o facă. Să avem răbdare şi să luptăm”, a declarat Manuel Montoya despre disputa cu Franţa de duminică.

Medaliat cu aur şi bronz la Mondiale, alături de naţionala masculină a Spaniei, dar şi vicecampion al lumii cu Qatar, Manuel Montoya Fernandez a mai afirmat că „ţinta” campaniei este calificarea la turneul final al CE2020.


Campionatul European din 2020, primul care se va disputa cu 24 de echipe, va avea loc în Suedia, Austria şi Norvegia, între 9-26 ianuarie. În preliminarii iau startul 32 de echipe, iar 20 din acestea se vor califica la turneul final unde au ”bilete” directe cele trei gazde, plus campioana europeană en-titre, Spania.

Naţionala României a jucat ultima dată la un turneu final de Campionat European în 1996.


Biletele au fost puse deja în vânzare, iar FRH a precizat că vor avea acces gratuit copiii cu vârsta de până la 7 ani dacă vor ocupa acelaşi scaun cu adultul însoţitor.

Programul naționalei României în grupa a 6-a:
România - Lituania (10-11 aprilie 2019)
Lituania - România (13-14 aprilie)
România - Portugalia (12-13 iunie)
Franţa - România (15-16 iunie)

Etichete: handbal masculin