Sport
Naționala României U21 poate scrie istorie la Cluj
Mai sunt trei zile până la meciul dintre echipa naţională de tineret a României şi reprezentativa similară a Ţării Galilor, partidă programată vineri, la Cluj-Napoca.
Este meciul care poate asigura în mare măsură calificarea tricolorilor mici la Euro 2019.
România este la doar un pas de o calificare istorică la CE U21 din Italia, de vara viitoare. De patru puncte are nevoie tineretul în meciurile cu Ţara Galilor şi Lichtenstein pentru a-şi îndeplini obiectivul.
O nouă generaţie poate scrie istorie pentru fotbalul românesc. Naţionala sub 21 de ani a României poate face vineri pasul decisiv spre Euro 2019. O remiză ar fi suficientă în faţa Ţării Galilor pentru ca reprezentativa de tineret să stea la mâna ei în ultima etapă când va juca împotriva selecţionatei din Liechtenstein, echipă ce a pierdut toate meciurile din grupă până acum.
Selecţionerul U21 Mirel Rădoi a declarat că echipa naţională nu a realizat nimic înaintea ultimelor două meciuri din preliminariile Campionatului European. „Aş vrea ca înaintea acestei partide jucătorii să fie conştienţi de ceea ce urmează pentru că nu am realizat încă nimic. Aş vrea ca după această dublă lumea să vorbească despre ei că sunt o generaţie bună, nu să vorbească la trecut. Pare mai greu pentru că suntem la un singur pas”, a spus Mirel Rădoi, potrivit telekomsport.ro.
Tehnicianul crede că în cazul în care selecţionata de tineret va câştiga primul meci, cu Ţara Galilor, dar va pierde cu Liechtenstein, nu merită să se califice la CE din 2019. „Băieţii sunt foarte concentraţi şi am încredere că ne vom atinge obiectivul. De data asta nu ne vom încurca la final. Această generaţie va fi un model pentru cele viitoare. Mă gândesc acum în primul rând la partida cu Ţara Galilor. Jucăm acasă şi ne dorim să câştigăm. Apoi, în ultimul meci, dacă nu scoatem un rezultat de egalitate cu Liechtenstein nu merităm să mergem la EURO”, a declarat Mirel Rădoi.
Naţionala U21 a României a ajuns o singură dată la un turneu final de CE. Se întâmpla în 1998 când tocmai România a organizat competiţia. Gazda s.a decis însă după disputarea meicurilor din preliminarii astfel că tineretul a jucat atunci în preliminarii.
Tinerii tricolori întâlnesc Ţara Galilor (12 octombrie, ora 19:00, Stadion „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca) şi Liechtenstein (16 octombrie, ora 21:00, Stadion „Ilie Oană” din Ploieşti) în două meciuri din care mai au nevoie de patru puncte pentru calificarea directă la Campionatul European ce va fă găzduit anul viitor de Italia şi San Marino.
Biletele sunt disponibile online, pe site-urile bilete.frf.ro și pe bilete.ro. Prețul unui bilet este 10 lei, intrare generală. Biletele vor fi disponibile și la casieriile stadionului din Gruia în zilele 11-12 octombrie, între orele 12:00 și 19:00.
Lotul convocat pentru cele două partide este următorul:
Portari: Ionuţ Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)
Fundaşi: Radu Boboc (FC Viitorul), Mihai Butean (AFC Astra), Ricardo Grigore (Dinamo), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alex Paşcanu (Leicester City), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe)
Mijlocaşi: Dragoş Nedelcu (FCSB), Răzvan Oaidă (FC Botoşani), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 Club Sportiv), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Olimpiu Moruţan (FCSB), Alexandru Măţan (FC Viitorul)
Atacanţi: Florinel Coman (FCSB), Andrei Ivan (Rapid Viena), George Puşcaş (Palermo), Adrian Petre (Esjberg)