monitorulcj.ro Menu
Sport

Ladislau Boloni, despre eliminarea CFR-ului din Europa League: „M-am bucurat fiindcă prostia a fost pedepsită”

România este pentru a doua oară în 15 ani, în situația în care nu are nicio echipă calificată în cupele europene. Ladislau Boloni, fost selecționer al naționalei României și actual antrenor al belgienilor de la Antwerp, vorbeşte deschis despre probleme fotbalului românesc, inclusiv despre cele de la echipa CFR Cluj.

Tehnicianul de 65 de ani a comentat pe larg pentru Libertatea eliminarea ruşinoasă a campioanei României din Europa League, în faţa luxemburghezilor de la Dudelange.

Boloni vorbește în termeni foarte duri despre situația din Gruia și spune că principalul vinovat pentru eșecul ardelenilor este managementul defectuos, în cazul de față, președintele.
„M-am bucurat fiindcă prostia a fost pedepsită! Explicați-mi și mie cum, după ce iei campionatul, pierzi antrenorul, schimbi lotul și pui un tehnician care n-a câștigat nimic în cariera lui?! Apoi îl schimbi și pe Iordănescu, aduci un portughez și pierzi cu Dudelange! Tu, ca și conducător, trebuie să recunoști că ești prost dacă se întâmplă așa ceva la clubul tău! Acum aud că se modifică iar banca tehnică... Să nu fiu înțeles greșit, Clujul îmi place foarte mult”, este afirmă Boloni  pentru Libertatea.


În opinia lui Boloni, chiar dacă cei de la CFR nu au vreo scuză pentru eșec, nici luxemburghezii nu mai sunt de neglijat, ca pe vremuri.
„Pe de altă parte, eu îi știu pe luxemburghezi, am și jucat cu ei în amicale. La nivelul lor, categoria a treia sau a patra, sunt chiar bine organizați. Nu mai sunt poștașii ori zidarii de cândva. A, că mai lucrează câte unul pe la primărie, în direcția sportivă, e altceva. Cea mai ușoară meserie din lume e cea de fotbalist profesionist. Ai timp berechet. Și eu, când jucam, aveam liber și am făcut tâmplărie!”, a declarat Boloni.

Anul acesta Liga 1 a trimis patru echipe în preliminariile cupelor europene, dar în play-off au ajuns doar două formații. Viitorul a fost eliminată de Vitesse, iar Craiova de Leipzig. Singurele echipe care mai puteau susține ratingul țării în competițiile externe erau CFR și FCSB, acestea plecând favorite în duelurile cu Dudelange și Rapid Viena.


Clujenii au suferit o umilință istorică, fiind învinși tur-retur de Dudelange, iar FCSB a fost eliminată de Rapid Viena.