Sport
Începe Campionatul European de Tenis de Masă Juniori. Pregătirile sunt în toi la Sala Polivalentă
În perioada 15-24 iulie, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca va găzdui a 61-a ediție a Campionatelor Europene de Tenis de Masă pentru Juniori. La această competiție vor participa 573 de sportivi din 48 de țări. Vor fi disputate 42 de medalii în 14 probe competiționale.
Au mai rămas mai puțin de 48 de ore până la startul Campionatelor Europene de Tenis de Masă STAG 2018, Juniori. Echipa de organizare și-a început activitatea acum mai bine de un an, este prezentă la Cluj-Napoca de 2 săptămâni, iar de 3 zile pregătirile s-au mutat la Sala Polivalentă, locul unde au fost montate suprafața și mesele de joc. Cele 48 de delegații participante la această competiție încep să sosească în Cluj-Napoca, iar cei aproape 600 de sportivi juniori vor lua primul contact cu arena competițională.
Startul competiției se va da duminică, 15 iulie, la ora 09.00, iar timp de 10 zile Sala Polivalentă din Cluj-Napoca va găzdui meciurile de tenis de masă. Juniorii sunt pregătiți și vor concura atât în probele pe echipe cât și în probele individuale.
Festivitățile de premiere vor avea loc în zilele de 19 iulie, la finalul probelor pe echipe și în 23 și 24 iulie la finalul probelor individuale.
Publicul clujean și nu numai este invitat să fie alături de toți sportivii pentru că vor avea avea ocazia să vadă meciuri interesante și foarte disputate atât în competiția pe echipe, cât și în competiția individuală.
“Vă așteptăm să ne fiți alături, vrem ca performanța să fie cuvântul de ordine, fie că este vorba de rezultate sau organizare.Vă mulțumim tuturor celor implicați în organizarea acestor campionate, de la echipa organizatorică, la parteneri, sponsori și nu în ultimul rând la voluntari!” a spus Beatrice Romanescu, directorul turneului. „În anul Centenarului Marii Uniri, autoritățile locale ne-au susținut în organizarea competiției ca parte a evenimentelor dedicate acestei aniversări, și trebuie să le mulțumim pentru implicare.”
Bilelete s-au pus în vânzare online, pe site-ul evenimentului, dar se pot achiziționa și de la casieria Sălii Polivalente. Prețul biletelor este de 5 lei pe zi sau 40 de lei abonamentul pentru întreaga competiție.