Sport
Edi Iordanescu, prezentat oficial la CFR Cluj!
Edi Iordănescu a fost prezentat azi la CFR Cluj. La conferința de presă au participat și Bogdan Mara și Iuliu Mureșan.
"E un moment special pentru mine. Mă bucur foarte mult că sunt aici. Este o onoare să fiu antrenorul lui CFR Cluj. Sper să avem o colaborare eficientă. Este un club cu tradiție și orice antrenor se poate bate pentru trofee. Asta vreau în acest moment. Aici ai șanse reale să îți îndeplinești obiectivele. Va veni și o doză importantă de responsabilitate, dar asta mă motivează. Sunt încrezător că pot avea succes.
Latura financiară nu a fost importantă. Am avut oferte mai bune din străinătate, dar am refuzat. Știu că acest club îmi va oferi posibiltatea să mă bat pentru lucruri importante. Vreau să iau titlul. E important să intrăm într-o grupă europeană. Mereu m-am ghidat după principii și regului. Este important să avem disciplină la echipă. Sunt sigur că am făcut alegerea corectă. Performanțele de aici certifică munca foarte bună făcută în ultimii ani", a spus Edi Iordănescu. Iordănescu jr. a semnat pe 3 ani cu campioana.
Iordănescu Jr. a spus că oferta de la CFR Cluj nu e singura pe care a avut-o, acesta susținând că putea pleca pe bani mai mulți la o echipă din străinătate.
"Întotdeauna mi-am analizat foarte bine opțiunile. Din punctul ăsta de vedere, au fost soluții în străinătate care din punct de vedere financiar erau peste ce mi-a oferit CFR, dar am ales să vin să fac performanță. Îmi place și orașul, e unul european, civilizat", a mai spus Edi Iordănescu, care a avut cuvinte de laudă la adresa tehnicianului care a adus al 4-lea titlu din istorie în vitrina clubului din Gruia.
"Vin după un antrenor pe care îl respect și îl apreciez foarte mult, un antrenor care a făcut performanță, un antrenor care este apropiat de tatăl meu, a fost promovat și crescut de tată meu. Este apropiat de familia mea, de tatăl meu", a spus Edi Iordănescu despre Dan Petrescu.