monitorulcj.ro Menu
Sport

Lupescu, după înfrângere din alegerile FRF: Deocamdată fotbalul românesc nu are nevoie de ajutorul meu

Fostul internaţional Ionuţ Lupescu a declarat, miercuri, după ce a pierdut alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, că deocamdată fotbalul românesc nu are nevoie de ajutorul lui.


El a menţionat însă că ar fi regretat toată viaţa dacă nu ar fi candidat.

"Mă aşteptam poate la mai mult, dar mă simt împlinit pentru că am oferit o alternativă fotbalului românesc. Aş fi regretat dacă nu aş fi făcut acest pas. Adunarea Generală a hotărât în acest fel. Eu sper ca ei să dezvolte fotbalul românesc şi să facă performanţă. Cred că lumea fotbalistică şi suporterii vor fi foarte atenţi la ce se va întâmpla în următorii ani. Cred că dacă nu aş fi candidat, aş fi regretat toată viaţa. Am spus că acum vreau să o fac, cred că sunt destul de experimentat. Dacă unii au decis că nu e nevoie de mine, atunci nu e nicio problemă. Eu sper să fie bine. Să nu mai fie date mincinoase sau trunchiate, să fie realitatea. Îmi doresc ca fotbalul românesc să ajungă acolo unde a fost o dată. Dar asta nu depinde de mine, ci de cei care conduc. Deocamdată fotbalul românesc nu are nevoie de ajutorul meu", a spus el.

"Nu ştiu de ce a fost diferenţa aşa de mare. Trebuie cei care au votat împotriva mea. Şi eu am crezut că sunt oameni care doresc binele fotbalului, dezvoltarea lui. Dar se pare că nu a fost chiar aşa", a adăugat componentul "generaţiei de aur", care a fost votat doar de 78 de membri afiliaţi.
Fostul component al echipei naţionale a României a caracterizat drept "lipsă de respect" declaraţia lui Răzvan Burleanu care la finalul alegerilor a spus că "i-a ciuruit" pe adversari. "E lipsă de respect faţă de oamenii din fotbal, faţă de Marcel Puşcaş, faţă de Ilie Drăgan. Eu am crezut că în România se apreciază încă respectul. Nu este însă aşa. Din păcate domnul Burleanu continuă cu jignirile nu neapărat la adresa mea şi a colegilor de generaţie, ci lumii fotbalului în general. Eu m-am obişnuit cu asta, trebuie să se obişnuiască toată lumea", a adăugat Lupescu.  Răzvan Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal din 5 martie 2014, atunci când a câştigat alegerile pentru preşedinţie în dauna celorlalţi trei candidaţi: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian şi Sorin Răducanu.

Etichete: frf ionut lupescu