Sport
Cluj-Napoca găzduiește Campionatul Mondial de Karate Fudokan
Peste 2.000 de sportivi așteptați la Campionatul Mondial de karate fudokan de la Cluj-Napoca între 3 și 5 noiembrie.
Competiție care va reuni, la Sala Polivalentă, sportivi din peste 40 de țări, care se vor lupta pentru cele 900 de medalii puse în joc de organizatori.
Din acest punct de vedere, Campionatului Mondial de karate fudokan va fi una dintre cele mai mari competiții sportive organizate în capitala Transilvaniei.
Evenimentul va depăși, însă, granițele unei competiții sportive. Organizatorii le pregătesc spectatorilor o serie de surprize în cele trei zile de competiție. În completarea luptelor din concursul oficial, care se anunță extrem de disputate, în Sala Polivalentă vor avea loc demonstrații de karate, spargeri și momente inedite, printre care și un ''fusion'' spectaculos între karate și balet.
''În cele trei zile de Campionat Mondial, în Sala Polivalentă vor fi amenajate 12 suprafețe de concurs (tatami) pe care sportivii vor urca în drumul lor spre finală. În total, nu mai puțin de 480 de lupte vor avea loc în concurs. Pentru câștigarea unei medalii, fiecare luptător sau luptătoare va trebui să iasă învingător/învingătoare din 32 de confruntări în care 'singurul adversar cu adevărat puternic ești tu însuți', așa cum le place sportivilor să spună, se arată în comunicat.
Luptele vor fi transmise pe ecranele gigant care vor fi amplasate în sală, iar sistemul de sunet și lumini va transforma fiecare luptă într-un adevărat spectacol. Finalele se vor desfășura pe o suprafață de luptă iluminată special, pentru a sublinia miza luptei decisive pentru medaliile de aur.
Cu ocazia Campionatului Mondial de karate fudokan de la Cluj-Napoca se vor colecta fonduri în vederea sprijinirii fundației Casa AKSZA, fondată în anul 2000 și care în prezent găzduiește un număr de 14 copii abandonați, oferindu-le cazare permanentă, hrană, vestimentație și facilități de educare, în vederea reintegrării lor în societate la atingerea vârstei maturității.
Biletele sunt disponibile online pe ghidlocal.com. Un bilet pentru o zi de concurs are prețul de 12 lei, iar un ''tournament pass'', abonament valabil pe toată durata competiției, costă 30 de lei.