monitorulcj.ro Menu
Sport

Popescu: ”Am așteptări mari de la jucători”

Universitatea Cluj va evolua în primul tur al Cupei României, faza națională, miercuri.

sursă foto: fcuniversitateacluj.ro

Partida va avea loc la Orheiu Bistriței, împotriva formației Voința Cetatea.

“Am îmbunătățit lotul, am adus jucători noi, care mi-aș dori să se integreze cât mai repede la “U” Cluj, un club la care așteptările staff-ului și ale conducerii sunt ridicate. Unii dintre ei nu sunt obișnuiți cu intensitatea pregătirii, cu cerințele noastre, lucruri normale pentru orice nou-venit, însă toate aceste aspecte se reglează în timp. E o perioadă foarte grea, una de acumulări. Am avut și un impediment în aceste zile, canicula, dar am stabilit orele de antrenament în așa fel încât jucătorii să nu resimtă prea tare temperaturile ridicate. E loc de îmbunătățiri, iar obiectivul e clar, promovarea în Liga a II-a. Împreună cu cei noi, continuând cu Abrudan, Giurgiu și Goga, plus restul jucătorilor care ne-au ajutat în sezonul trecut, cred că vom reuși ceea ce ne-am propus.” a declarat antrenorul Marius Popescu, pe site-ul oficial al clubului.


”Vreau să începem cu dreptul”

”E important ca jocul nostru să progreseze de la meci la meci, să mulțumim suporterii prin evoluțiile noastre. Mă interesează sănătatea băieților mei, pentru că numai așa se pot pregăti corespunzător, se pot dezvolta. Miercuri vom juca primul meci oficial al verii, în Cupa României, pe un teren destul de dificil, de lângă Bistrița, împotriva unei echipe, Voința Cetate, care va încerca să ne pună probleme. Sper să ne calificăm mai departe și să începem sezonul cu dreptul” a mărturisit ”Papi”.


Lemnaru, încă pe lista de așteptare

Universitatea a transferat, în această pauză competițională, jucători importanți, precum Călin Albuț, Iulian Dinu, Mihai Onicaș, Răzvan Greu, Octavian Ursu, Florin Cordoș, Adrian Micaș, pe listă însă se mai află un nume important care nu a primit încă un răspuns, fotbalistul Vali Lemnaru.


Întrebat de situația acestuia, tehnicianul ”Șepcilor roșii” a explicat: “Lemnaru se antrenează bine și urmează să ne edificăm în privința sa. E un jucător consacrat, un obișnuit al Ligii I, cu realizări importante în carieră. Își dă toată silința să răspundă cerințelor noastre, e ambițios, trage tare. Vom vedea în perioada următoare ce decizie vom lua și care va fi impactul său în cadrul echipei.”

Înaintea primei etape de campionat, programată de 26 august, echipa clujeană a disputat trei amicale de care a reușit să treacă cu brio (7-0 cu Sticla Arieșul Turda, 2-0 cu Sănătatea Cluj și 0-0 cu Luceafărul Oradea).