monitorulcj.ro Menu
Sport

U Cluj, fără adversară în Liga a IV-a, este deja campioană

U Cluj s-a impus fără probleme în fața adversarei AS Viile Dejului, cu un scor de 4-0, marcând un gol încă din primele 15 minute.

U Cluj fără adversară în Liga a IV-a este deja campioană  sursa foo clujspor.ro

Echipa lui Marius Popescu și-a asigurat victoria încă din prima repriză, lăsând formația adversă fără drept de apel. Golul din minutul 13 a lui Dorin Goga a fost considerat golul meciului, după ce mingea a fost reluată de capul sub transversală. Iar un minut mai târziu Universitatea era la un pas să marcheze din nou în poarta oaspeților care au fost salvați de o bară. Al doilea gol a fost marcat în minutul 33 de același Dorian Goga printr-o lovitură liberă excelentă.

Tânărul Iuliu Hațiegan a fost omul care a înscris al 3 gol pentru Universitatea în minutul 37. Golurile din prima repriză însă nu s-au încheiat aici, pentru că Goga a reușit să marcheze chiar și în prelungirile primei reprize. Gazdele au început repriza a doua fără nici o speranță în fața liderului din clasament.


Pe stadionul Municipal Dej unde s-a disputat meciul, a avut loc o premieră în absolut, a fost pentru prima dată când intrarea nu a fost gratuită, prețul unui tichet fiind de 5 lei. Potrivit gazdelor acest gest ar fi fost aplicat din cauza faptului că și dejenii când au venit pe Cluj Arena au fost obligați să plătească intrarea.

În etapa viitoare de sâmbătă ”alb-negri” o vor întâlnii acasă la Baza Sportivă ”Dan Anca” din Gheorgheni pe formația Industria Sârmei Câmpia Turzii. Biletele vor costa 10 lei și pot fi achiziționate de miercuri la standul din Iulius Mall dar și sâmbăta înaintea disputei.


U Cluj (67 de puncte) în urma acestui meci este calificată și matematic la barajul din Liga a III-a și nu mai poate să piardă nici postura de lider din acest sezon.

Raluca Sas