monitorulcj.ro Menu
Sport

Scor de neprezentare pentru CFR-iști

Formația lui Vasile Miriuță a fost învinsă de CSU Universitatea Craiova cu un scor de 0-3, cea mai mare înfrângere de când antrenorul este pe banca clujenilor, totodată echipa pierde orice șansă pe care o mai avea la titlu.

Scor de neprezentare pentru CFR-iști

Andrei Ivan, golgheterul Craiovei, a deschis scorul în minutul 30 printr-un gol senzațional de la aproximativ 20 de metri, performanța atacantului din acest meci însă nu s-a încheiat după acest gol, Ivan a fost decisiv și la golul din minutul 44 a lui Zlatinski iar în repriza a doua în minutul 76 a mai marcat un gol cu care a spulberat total speranțele ardelenilor la titlul.

”Sunt fericit pentru că am câștigat, dar și pentru meciul foarte bun. Domnul Mulțescu ne-a cerut să fim uniți și să dăm totul pe teren. Suntem Universitatea Craiova și jucăm cu orice echipă la fel.” a spus Ivan la finalul partidei.


Pentru echipa lui Mulțescu aceasta este cea mai clară victorie în deplasare de când formația evoluează în Liga I, antrenorul a declarat după meci ”Dacă nu suntem mulțumiți, dispare visul. Am reușit multe în campionat și în play-off la fel. Am reușit acum seara să ne refacem după meciul de cupă, să ne reculegem mintal. E și o revanșă pentru că meciul din tur am pierdut acasă cu 4-1. Am fost atât de dezamăgit când mi-au strigat demisia. Îmi fac meseria și mă bucur de victorie, o fac pentru jucători, și pentru suporterii care ne sprijină cu adevărat.”

Întrebat despre un viitor contract tot alături de oltenii, Mulțumesc (65 de ani) a răspuns incert ”Nu vreau să spun nimic acum, dar răspunsul l-am dat de mult, nu spun nimic acum.. I-am dat cuvântul la domnul Rotar că nu o să spun nimic până nu dorește dânsul. Eu sunt foarte obosit, recunosc, am fost stresat după meciul de cupă a trebuit să pregătesc foarte bine meciul. Dar sunt fericit.”


CFR-ul nu strălucește în acest final de sezon, în ultimele patru meciuri au marcat un singur gol. ”Am întâlnit o echipă bună, au câștigat pe merit, au jucat mai bine ca noi, nu a fost ziua noastră .. trebuie să recunoaștem. Ne-au lipsit mulți jucători titulari, Camora, Deac, Nouvier, Bud dar nu este o scuză. Dar am făcut o partidă slabă trebuie să recunoaștem. Nu e ușor, e final de sezon, băieții au muncit mult, poate îi apasă și faptul că nu am ieșit din insolvență, că nu putem juca în cupele europene. Să știți că nu e ușor să-i motivezi.. Pentru parcursul acesta țin să-i felicit că cu ei am făcut punctele acestea, e munca lor în primul rând.” a declarat Miriuță după meciul de astăzi.

Fundașul Ionuț Larie, fostul jucător al Viitorului, a mărturisit ”Este o seară neagră pentru noi. Ne dorim să scoatem maximum de puncte pentru a termina pe podium. Ar fi o performanță, în condițiile în care am avut o penalizare de 6 puncte. Nu prea mai jucăm cum evoluam înainte, când aveam cel mai bun atac. Atât am putut, important este să ne revenim.”


Clujenii se află pe locul 4 cu 33 de puncte, iar în următoarea dispută o vor întâlni în Gruia pe Dinamo, în timp ce Craiova, ocupată și în lupta pentru Cupa României, se află pe locul 5 cu 31 de puncte.

Text scris de Raluca Sas

Etichete: cfr