Sport
Victorie pentru "studenţi" la Piatra-Neamţ
Dacă primele două seturi au fost câștigate de „alb-negrii”, în setul 3 nemțenii au revenit în joc și au reușit să-l adjudece cu 25-19. În ultimul act, „studenții” pregătiți de Romeo Lotei au preluat conducerea încă de la început și au obținut victoria. Rezultatele pe seturi au fost următoarele: 21 – 25, 18 – 25, 25 – 19, 19 – 25.
„Primele două seturi le-am câștigat relativ ușor după care a apărut un pic de relaxare. Ne-au condus tot setul 3 și nu am mai reușit să-i batem, deși pe final am recuperat vreo 3-4 puncte, dar am început să ne revenim și să ne mobilizăm în setul patru și să câștigăm de 3 puncte”, a declarat căpitanul echipei clujene, Dan Borota.