monitorulcj.ro Menu
Sport

„U” Cluj merge "cu tupeu" pe terenul Brăilei, a doua clasată din campionatul de handbal feminin

Echipa de handbal feminin Universitatea Cluj va juca duminică 2 aprilie în etapa 23 a Ligii Naționale în deplasare la HC Dunărea Brăila, începând de la ora 16.

FOTO ARHIVĂ / (c) Silviu Cristea

Înaintea acestei runde, brăilencele se află pe treapta a doua a podiumului, în vreme ce formația universitară ocupă locul 8, dar în ultimele etape ”U” Cluj va juca cu obiectivul realizat, informează site-ul echipei clujene.

„Am ținut legătura cu fetele în privința programului de antrenament și sunt convins că vor face un meci foarte bun, nu mai au nici o presiune în privința obiectivului și vor juca dezinvolt, cu angajament. Sper să facă un joc colectiv cât mai bun, să se bucure de handbal, să facă un joc cât mai exact și cât mai bun. Îmi pare rău că nu pot să fiu la meciul acesta, dar după meciul de la Brăila voi fi atât la antrenamente cât și la ultimele etape pe bancă, dar chiar dacă nu sunt fizic voi fi sufletește alături de ele și o să le încurajez și am încredere în Roza că le va mobiliza și vor face un joc bun”, a declarat antrenorul handbalistelor de la ”U”, Florentin Pera, accidentat la ultimul meci din campionat.


Titlul de campioană a României a fost câştigat deja de CSM Bucureşti, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor.