Sport
VIDEO Surpriza Cătălinei Ponor pentru Europenele de Gimnastică de la Cluj
Gimnasta română Cătălina Ponor, multiplă campioană olimpică, le pregăteşte o surpriză clujenilor, cu ocazia Europenelor de luna viitoare.
Sportiva, care a câştigat recent două medalii de aur la bârnă şi sol în cadrul concursului de Cupă Mondială de la Baku, este pregătită să concureze la Cluj la un aparat pentru care este mai puţin cunoscută: Sărituri.
Pregătită pentru „Sărituri”
„Prioritatea mea vor fi Bârna şi Solul, dar iau în calcul să concurez şi la Sărituri. Nu sunt sigură, dar încerc să o fac, sper să dau ce am mai bun. Dacă nu voi reuşi la Cluj, o să încerc la Mondiale (programat în toamnă, în Canada, n.red.)”, a declarat Cătălina Ponor într-un interviu pentru Federaţia Europeană de Gimnastică, publicat pe site-ul oficial al Campionatelor Europene programate între 19-23 aprilie la Cluj. De subliniat că pentru a concura în finala de la sărituri la Europenele de luna viitoare gimnasta va trebui să treacă mai întâi de calificări, la fel ca şi la celelalte aparate. Sportiva a exclus posibilitatea de a concura şi la paralele, urmând să se concentreze pe celelalte trei întreceri individuale.
Vrea medalie la Mondiale
Cătălina Ponor a mărturisit că după trei medalii olimpice de aur şi alte şapte europene din cel mai preţios metal îşi doreşte aurul şi la Mondialele din toamna anului 2017: „E normal să mă simt mândră cu performanţa de la Olimpiada din 2004, e un vis devenit realitate. Sunt şi alte momente din gimnastică de care mă simt mândră, chiar dacă nu am reuşit mereu ce mi-am dorit. Am fost mândră pentru că am muncit pentru lucrurile respective. Trebuie să fii ambiţios, asta şi munca sunt cheile spre succes. Dumnezeu mi-a dat talent şi încerc să îl valorific. Nu cred că mai am mari obiective, după medaliile cucerite, dacă mai este ceva este o medalie de aur la Mondiale”, a explicat gimnasta.
Withlock nu vine
Aproape 300 de gimnaşti şi gimnaste sunt aşteptaţi între 19-23 aprilie 2017 la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică Individuală la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Ambasadorul întrecerii este fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, care va fi prezentă la Cluj. Unul din sportivii de marcă aşteptaţi la întreceri, britanicul Max Whitlock, dublu campion olimpic la gimnastică, nu va participa la Campionatele Europene din aprilie, de la Cluj-Napoca, întrucât se axează pe pregătirea pentru Campionatele Mondiale din octombrie, informează BBC, potrivit site-ul competiţiei de la Cluj. România ar urma să se bazeze, între alţii, pe Marian Drăgulescu şi Andrei Muntean la masculin, respectiv pe Cătălina Ponor şi Larisa Iordache la feminin. Cea de-a doua este în refacere după o accidentare.