monitorulcj.ro Menu
Sport

"U" Cluj şi-a bătut recordul de goluri din Liga a 4-a în primul joc oficial din 2017. Opt reuşite i-au aparţinut vârfului Brian Lemac

Atacantul Universităţii Cluj a reuşit nu mai puţin de 8 goluri în victoria cu 14-1 a Universităţii Cluj în faţa echipei Viitorului „Mihai Georgescu”, în primul meci oficial al universitarilor din anul 2017.

Lemac are 33 de goluri la Universitatea Cluj în acest sezon. FOTO Dan Bodea / fcuniversitateacluj.ro

După 10 amicale câştigate en-fanfare în acest an elevii lui Marius Popescu nu s-au menajat deloc în primul joc oficial al anului 2017 şi au învins cu 14-1 Viitorul „Mihai Georgescu” într-un joc disputat miercuri în incinta Bazei „Dan Anca”.

„U” Cluj a făcut spectacol în faţa penultimei clasate, în primele cinci minute scorul fiind deja 3-0, în urma autogolului lui Rotar, după care Brian Lemac a reuşit dubla. Atacantul clujean a mai înscris de 3 ori până la pauză, oaspeţii reducând ecartul după golul lui Bedelean. La cabine s-a intrat cu 5-1 pentru studenţi. După reluare, Lemac (alte 3 goluri), Takacs (2), Haţiegan, Potcoavă – care a debutat într-un meci oficial pentru „U” Cluj şi Giurgiu au dus scorul la 14-1.


Elevii lui „Papi” şi-au bătut recordul de goluri marcate, după ce au învins cu 12-0 Unirea Triteni în primul joc din Liga a 4-a sezonul 2016-2017. „Studenţii” au marcat 96 de goluri în 15 meciuri şi au cinci punct avans faţă de Olimpia Gherla.

„Am marcat opt goluri într-o zi de 8 martie. Mi-am dorit să înscriu cât mai mult în acest meci, pentru a-i face un cadou mamei mele, pe care o iubesc mult. Îi dedic ei toate golurile, dar și celorlalte mame care au fost prezente astăzi în tribună. Am ajuns la 33 de goluri, dar nu vreau să mă opresc aici. Am dovedit din nou că această echipă merită să evolueze într-un eșalon superior. Îmi doresc să joc cu ‘U’ în Liga I”, a declarat Lemac, potrivit site-ului Universităţii Cluj. Formaţia alb-negru a evoluacz cu: jucătorii următori: Pop – Budăcan, Abrudan (46, Irimie), Ionescu, Manu – Giurgiu, Rogozan (56, Păcurar) – Takacs, Hațiegan, Salcău (69, Potcoavă) – Lemac (77, Hîmpea). Antrenor: Marius Popescu VIITORUL: Angeru – Dumitru, Oltean, Rotar, Georgiu – Oprescu, Tiseliță, Păun, Budean – Nistor, Bedelean. Antrenor: Laurențiu Văidean