monitorulcj.ro Menu
Sport

A cincea victorie în amicale pentru Universitatea Cluj

Echipa de fotbal Universităţii Cluj a obţinut în weekend cea de-a cincea victorie din tot atâtea amicale disputate în această iarnă.

FOTO Facebook Universitatea Cluj

Clujenii s-au impus sâmbătă în Parcul Sportiv "Iuliu Haţieganu" cu 5-1 în faţa Cetăţii Deva, prin golurile reuşite de Brian Lemac, care a semnat un hattrick şi Iuliu Haţiegan.

Universitatea a condus cu 2-0 la pauză, după ce Lemac a înscris din acţiune şi din penalty. La reluare tot atacantul echipei „alb-negre” a trimis în poarta echipei adverse pentru 3-0, după care oaspeţii au rreuşit golul de onoare, înscris de Tecsi. Iuliu Haţiegan a marcat o dublă pe final de joc şi „U” Cluj s-a impus cu 5-1.


“U”: Man – Budăcan, Abrudan, Ionescu, Manu – Giurgiu, Rogozan – Takacs, Hațiegan, Salcău – Lemac. Antrenor: Marius Popescu. Au mai jucat: Rus, Potcoavă, Irimie, Fizeșan, Hîmpea, Galea, Budin, Fodor.  

Elevii lui Marius Popescu joacă miercuri de la ora 12, în Parcul Sportiv “Iuliu Hațieganu”, cu CS Ocna Mureș, în al şaselea amical al iernii.


„Studenţii” au obţinut până acum următoarele rezultate:

CS Hunedoara 2-0


Unirea Jucu 2-1

Industria Galda de Jos 3-2


FC Zalău 3-1

Cetate Deva 5-1