Sport
Înfrângere drastică pentru voleibalistele de la "U" în derby-ul Diviziei A2 Vest
Voleibalistele Universităţii Cluj au cedat cu 0-3 meciul disputat acasă în weekend cu Agroland Timişoara, în seria Vest a Diviziei A2 de volei feminin.
Meciul a început echilibrat, oaspetele reuşind să se impună la o diferenţă de doar patru puncte în primul set, 25-21. Jocul a devenit şi mai strâns în setul secund, când sportivele antrenate de Daniel Banu au reuşit câteva puncte spectaculoase şi au izbutit să rămână în meci. Totuşi timişorencele s-au dovedit mai puternice pe final de set, pe care şi l-au adjudecat cu 25-23. În cel de-al treilea set diferenţa între cele două formaţii a devenit net favorabilă oaspetelor, în timp ce voleibalistele echipei gazdă au comis unele greşeli „de începător”.
Vocea antrenorului Banu s-a auzit nu o dată strigând „Târziu”, cu referire la tempo-ul unor execuţii, iar mai multe mingi lansate de trăgătoarele oaspetelor au raşchetat pur şi simplu parchetul din „Horia Demian”, fără ca vreo jucătoare din blocaj sau de pe altă poziţie să se interpună. Setul s-a încheiat cu 25-13 pentru sportivele de pe Bega, care îşi măresc la 4 puncte avantajul faţă de echipa din Cluj în fruntea Diviziei A 2 de volei feminin.
Peste o sută de spectatori au ţinut să asiste la derby-ul seriei Vest a eşalonului secund, Timişoara beneficiind de o micuţă dar zgomotoasă galerie, în timp ce formaţia gazdă a fost susţinută şi ea de un mic grup de suporteri echipaţi cu fulare şi însemne alb-negre.