monitorulcj.ro Menu
Sport

VIDEO CFR se califică în sferturile Cupei, în faţa Iaşiului. Două goluri şi multe grade minus, în Gruia

CFR Cluj s-a calificat în sferturile Cupei României la fotbal, după 2-0 cu CSMS Iaşi, marţi seară în Gruia, pe o temperatură de -7 grade.

CFR este în sferturile Cupei. FOTO Digi Sport

În formulă standard, Marc - Lopes, Larie, Mureșan, Camora - Nascimento, Rus - Păun, Nouvier, Juan Carlos – Bud, clujenii au început în forţă şi echipa din Ardeal a deschis scorul în minutul 6. Mário Jorge, alias Camora, a centrat ideal pentru Bud, iar vârful lui Vasile Miriuţă a trimis cu capul în plasa porţii lui Grahovac.

A veni rândul lui Bud să se afle "la serviciu" peste circa 10 minute, dar şutul bine plasat al lui Păun l-a găsit pregătit pe goalkeeper-ul oaspeţilor, Grahovac. Păun a mai acvut o ocazie bună în minutul 38, dar şutul său a trecut pe lângă. Bud a marcat din nou în minutul 42, însă golul a fost anulat pentru ofsaid.


La pauză o parte din spectatori au părăsit arena, din cauza frigului înţepător, termometrele arătând -7 grade Celsius la Cluj. Antrenorul Vasile Miriuţă, suspendat, a urmărit din tribună, în apropierea zonei băncilor de rezerve, meciul, alături de preşedintele Iuliu Mureşan.

Lipsiţi de mai mulţi titulari, ieşenii au oferit o replică destul de palidă per total, tot echipa gazdă reuşind să marcheze şi în repriza a doua. Dan Roman, care i-a luat locul lui Bud, a dus scorul la 2-0 în minutul 72  şi a stabilit scorul final.


Deţinătoarea trofeului Cupei României, CFR Cluj se califică la pas în sferturile de finală, unde tot astăzi s-au calificat ACS Poli Timişoara şi CSU Craiova.