monitorulcj.ro Menu
Sport

La Cluj s-ar putea deschide un centru regional pentru juniori, anunţă vicepremierul

Vicepremierul Vasile Dîncu a anunţat, vineri, că anul viitor s-ar putea construi la Cluj-Napoca un centru regional de pregătire a juniorilor, antrenorilor şi managerilor din fotbal, realizat în colaborare cu FRF, transmite Mediafax.

Foto: Primăria Cluj-Napoca

Vasile Dîncu a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, la inaugurarea unei baze sportive, că municipiul este un centru al Ardealului şi din perspectiva fotbalului, transmite agenţia Mediafax.

„Sper să putem începe un alt parteneriat la începutul anului viitor. Federaţia Română de Fotbal (FRF), Guvernul României au un proiect pentru un centru regional puternic la Cluj pentru pregătirea juniorilor, a antrenorilor, managerilor. Mai departe, sper să găsim o locaţie şi să începem o construcţie interesantă din punctul acesta de vedere. Clujul este un centru al Ardealului şi din perspectiva fotbalului şi atunci acest lucru sper să îi dăm drumul la anul”, a spus Dîncu.


Primarul Emil Boc a declarat la rândul său că municipalitatea şi echipele de fotbal din oraş sunt pregătite pentru un astfel de centru.

„Noi suntem pregătiţi, vedeţi că şi echipele de fotbal sunt pregătite, <> bate în serie tot ce prinde, CFR-ul bate campioana pe unde o găseşte, aşa că suntem pe un culoar bun al fotbalului”, a subliniat Boc.


FRF intenţionează să construiască 8 centre regionale pentru fotbal în fiecare regiune de dezvoltare a ţării, până în anul 2020, primul fiind inaugurat anul trecut la Târgu Mureş.