monitorulcj.ro Menu
Sport

Florentin Pera este noul antrenor al echipei feminine de handbal U Cluj, în locul lui Carmen Amariei

Florentin Pera foto facebook

Tehnicianul Florentin Pera este noul antrenor al echipei feminine de handbal Universitatea Cluj, el înlocuindu-o în funcţie pe Carmen Amariei, demisă miercuri.

Conform anunţului clubului clujean, Pera a semnat un contract pe doi ani şi jumătate şi a condus duminică dimineaţă primul antrenament.

Florin Pera a mai antrenat pe Târgu Mureş, Cetate Deva şi HCM Roman.


Carmen Amariei a fost demisă, miercuri seară, din funcţia de antrenor al echipei Universitatea Cluj, mesajul conducerii fiind, potrivit declaraţiei antrenorului, că ”se simte nevoia unei schimbări”.

Amariei a preluat echipa în urmă cu doi ani, iar din toamna lui 2015 a cooptat-o în staf şi pe fostul mare portar al naţionalei României, Luminiţa Huţupan Dinu.


În actuala stagiune, formaţia clujeană a ajuns până pe locul 4 în Liga Naţională, iar în prezent ocupă locul 9, după opt etape.