Cici, luminiţa de la capătul „barajului” FOTO / VIDEO

 Tânăra, care a impresionat cu neobositele sprinturi din cele 120 de minute ale meciului amintit, a povestit despre pasul ratat spre Euro dar şi visele sale, atât de vii, în ciuda unei recentei dezamăgiri.

Dacă am asemăna echipa României din returul cu Portugalia cu un corp uman, atunci Alexandra Lunca ar fi cu siguranţă inima. Din primul până în ultimul minut inepuizabila extremă a „şarjat” spre poarta adversă, aducând de fiecare dată speranţa în sufletele celor peste 7.000 de oameni din tribunele stadionului din Gruia.

Ploaia de mingi înspre golgheterul ultimelor trei ediţii de campionat a părut adeseori singura armă a tricolorelor în confruntarea cu portughezele. După 20-30 de sprinturi, accidentată la piciorul de bază, dreptul, Lunca a mai găsit energia să alerge după o minge ce părea pierdută şi să centreze în forţă, cu stângul!!!, pentru ‘Pitic’ – Andreea Voicu, rezultând golul egalizator care a reaprins speranţele românilor. Cici a ratat o ocazie importantă în final, iar barajul care putea aduce calificarea istorică s-a încheiat în cele din urmă trist. La capătul confruntării a rămas (cel puţin) o luminiţă… Alexandra Lunca.

“Am muncit mult”

„Sunt un pic dezamăgită, ne doream să ne calificăm pentru că am muncit mulţi ani să ajungem până aici; dar nu e totul pierdut, urmează două meciuri cu SUA (naţionala SUA este considerată cea mai bună naţională din istorie, n.red.). Cred că meritam într-un fel mai mult ca ele calificarea. Erau mai înalte decât noi, dar în opinia mea nu asta a făcut diferenţa, ci calmul şi experienţa lor. Eu zic că dacă ajungeam la penalty-uri le învingeam, au avut şi puţin noroc. Ne-am agitat foarte mult după ce am luat golul. Dacă reuşeam să fim mai calme, să pasăm un pic poate am fi putut să le ‘desfacem’... eram prea agitate să dăm gol şi chiar dacă am marcat, în agitaţia asta nu am reuşit să facem nimic”, rememorează Cici. Jucătoarea de 21 de ani din Cetatea de Baltă (Alba) a jucat accidentată la piciorul de bază, dreptul.

A jucat "într-un picior"

„Îmi ziceam că mai pot să fug, de multe ori nici nu mai ştiam unde joc, nu mai înţelegeau nici colegele, acum pe dreapta, acum stânga, în funcţie de ce zicea antrenorul. Am scăpat şi cu portarul la final şi am fost dezamăgită că nu am marcat, mi-aş fi dorit foarte mult”, povesteşte ea, cu atât mai dezamăgită cu cât peste 7.000 de oameni au venit la meci: „Când am văzut atâta lume mi-a dat o putere în plus, am zis că trebuie să mănânc pământul, să le arăt că şi fotbalul feminin are frumuseţea lui. Multă lume zice ‘ce să mă duc să văd la fotbal feminin?’, dar cred că noi ne dăruim mai mult.  Când ne-am întors de la imn şi am văzut tribuna, doream să îi răsplătesc (pe fani, nb.red.) cumva că au venit pentru noi şi ne-au încurajat, chiar şi la sfârşit au strigat ‘Hai, România’. Chiar dacă uneori strângeam din dinţi şi mă uitam la antrenor să mă schimbe. Mă durea genunchiul foarte tare şi la un moment dat simţeam că trag piciorul după mine. Ca să nu scadă echipa, să nu fie cu un om în minus, îmi doream să ies, să intre o altă colegă, aptă; dar cred că am ajutat şi aşa echipa”, mărturiseşte inimoasa sportivă.

Speranţe pentru viitor

Chiar dacă se resimte încă după tristeaţea ratării unei calificări în premieră la Euro, Cici crede că nu peste mulţi ani, ea, colegele şi toţi românii vor avea momente de bucurie. „Vin şi din spate jucătoare care pot să ne ajute şi în viitor. Am fost şi la naţionala Under 19 şi aşa cum am crescut noi şi cele care vin din urmă o să ne ajute în viitor mult mai mult şi sperăm să ajungem la Europene şi la Mondiale. Asta dacă sunt ascultătoare şi cred în ce zic antrenorii şi cred în ele. Dacă crezi în visul pe care l-ai avut atunci când te-ai apucat de fotbal, fă să aungi unde îţi doreşti şi să îţi împlineşti acest vis”, îndeamnă Alexandra, care şi-ar dori un campionat intern mai competitiv.

"Fotbalul feminin, mai frumos"

„Aş vrea ca şi jucătoarele de la alte echipe să înţeleagă că numai prin muncă poţi să ajungi sus, cu două antrenamente pe săptămână, cum se întâmple uneori, nu. Văd la echipa noastră mică, a treia, că îşi doresc, mă întreabă cum am ajuns până aici... Simt că în ultimii doi trei ani fotbalul feminin e altfel în România şi lumea ne vede altfel, ne cunosc oamenii, chiar dacă încă ne mai zic că fotbalul e pentru băieţi şi nu pentru fete. Fotbalul feminin e mai frumos în ziua de azi decât cel de băieţi. Noi nu strigăm una-două cum ne lovim şi să stăm îndelung pe teren, cum se întâmplă uneori la băieţi; cred că este şi mai multă muncă la fete ca la băieţi”, explică sportiva.

Visează la o echipă mare

Alexandra joacă de şapte ani la Olimpia Cluj, campioană neîntreruptă a României, de la înfiinţarea formaţiei în 2010. Golgheteră în ultimele trei ediţii ale Super Ligii, Cici visează ca în viitorul apropiat să facă pasul spre o echipă cu pretenţii din străinătate. „Îmi doresc să joc la Mondial, la European, să joc la o echipă din afară, visez să ajung cât mai sus şi o să muncesc mult mai mult pentru asta. Vreau ca într-un an doi să ajung la o echipă mult mai mare, din afară, nu însă în Liga a 2-a sau a 3-a, cred că merit mult mai mult de atât. În fiecare zi îmi zice antrenorul ‘munceşte şi o să vezi că o să ajungi unde îţi doreşti’”, a subliniat, fără falsă modestie, jucătoare.

Admiră MSN-ul

Admiră de la băieţi celebrul trio al Barcelonei, MSN – Messi, Suarez, Neymar şi echipa catalană per ansamblu, dar dacă e să aleagă o echipă de top la care şi-ar dori să ajungă în fotbalul feminin asta este Bayern Munchen. Dincolo de vise valabile pentru orice jucătoare, precum Wolfsburg, Lyon sau PSG, nu ar refuza nici o formaţie de pe alt continent: „Dacă echipa ar fi lângă mine şi mi-ar demonstra că îşi doresc să fiu acolo, m-aş obişnui. Auzeam că sunt probleme cu fusul orar, dar la un momendat te obişnuieşti şi cu asta. Dacă faci ceea ce îţi place, nimic nu te poate împiedica, cel puţin pentru mine aşa e. Chiar dacă mă accidentez, sau trec printr-o perioadă mai proastă mă gândesc că de aia am venit aici să joc fotbal”.

Copleşită de aprecieri

Pentru Cici dorinţa fanilor de a-i cere o amintire fac mai mult decât orice apreciere: „A fost extraordinar când în meciurile astea (disputate de naţionala feminină a României la Cluj, n.red.) am auzit tribuna că strigă ‘Cici, Cici’ şi la final mă strigau copiii să îmi fac poză cu ei şi îmi mulţumeau că vin; nu sunt persoana care să nu meargă sau să nu facă poze, cum se întâmplă poate la băieţi şi la fete, în afară. Sunt mândră că mă cheamă lumea să facă poză cu mine, sau să le semnez pe ceva; este cea mai frumoasă recunoaştere”, a povestit ea.

Loveşte cu ambele picioare

Alexandra Lunca impresionează prin viteză, forţă şi dăruire. Mai mult, jucătoarea care evolează în atac atând în bandă cât şi în centru, în prima postură simţindu-se cel mai bine, posedă o calitate ce poate face invidioşi şi fotbaliştii din Ligile profesioniste masculine. Dreptace „de meserie” loveşte excelent balonul şi cu piciorul stâng, ceea ce îi oferă un avantaj enorm. De altfel centrarea din care a ieşit golul României cu Portugalia a fost executată cu stângul: „Am muncit, am fost şi accidentată şi lucram mai mult cu stângul, iar în timp am reuşit, acum dau bine cu amândouă. Este un avantaj, deoarece dacă ştie adversarul că ai numai stângul sau numai dreptul te poate bloca pe acel picior; dacă le ‘ai’ pe ambele nu mai ştie cum să te oprească”, detaliază ea. Viteza de care dă dovadă Cici – fiind comparată nu o dată cu Adi Popa - nu se întreţine de la sine: „Dacă nu munceşti poate să se piardă, dar cu muncă poţi să o îmbunătăţeşti. Dacă nu m-aş antrena corespunzător mi-aş pierde ritmul ăsta pe care îl am, în timp ce aşa simt că e tot mai bine”, explică ea.

La Cluj de la 14 ani

Cici a sosit la Olimpia în urmă cu 7 ani, la vârsta de 14 ani, din comuna Cetatea de Baltă, judeţul Alba: „Jucam cu băieţii şi am auzit că este echipă de fotbal feminin aici, la Cluj; tata s-a interesat, iar a doua zi m-au chemat la antrenamente să dau ceva probă şi am reuşit, aveam 14 ani. Nu ştiam de nicio altă echipă în afară de cea din Cluj”. A jucat în naţionalele de juniori, iar la 16 ani a debutat în selecţionata mare, unde la 21 de ani este om de bază. Amintirea cea mai plăcută de la Olimpia este din şaisprezecimile Ligii Campionilor, în 2012 când a marcat cele 2 goluri ale calificării din deplasarea de la Neulengbach, din Austria, într-un meci de 120 de minute, la fel ca şi cel cu Portugalia. Avea doar 17 ani, iar formaţia austriacă a şi vrut să o transfere după aceea, însă a rămas la Cluj: „Familia e foarte mândră de mine, în fiecare zi vorbesc cu ei şi îmi zic ‘suntem foare mândri de tine că ai ajuns până aici şi ai făcut tot ce a depins de tine şi în meciul cu Portugalia’; cred că dacă nu aveam accidentarea puteam mult mai mult”, povesteşte ea.

Miza pe fotbal

Alexandra s-a ales cu alintul Cici de la un unchi, care i-a zis astfel fiind cea mai mică din familia Lunca. Adaptarea la Cluj a fost o provocare la început, dar colegele au integrat-o: „La început ziceam ‘Doamne, nu rezist aici’, eram învăţată acasă, cu prietenii, nu cunoşteam pe nimeni, dar cu ajutorul echipei am reuşit”. Decarul naţionalei şi colegă la Olimpia, Andreea Voicu, alias „Pitic” îi este astăzi cea mai bună prietenă. Cele două sunt aproape nedespărţite. Chmia dintre ele s-a văzut şi la o fază din prima repriză cu Portugalia, când Voicu a temporizat perfect demarcarea colegei ei, care putea marca pentru 1-0, însă şutul lui Cici a fost parat de portarul portughezelor: „Deoarece ne înţelegem atât de bine ne este mai uşor, în teren, nu trebuie să o strig pe nume anticipează deja unde sunt”. Alexandra a moştenit pasiunea pentru fotbal de la tatăl ei şi talentul la dansuri populare, de la mamă. Fotbalul a acaparat în timp totul. Absolventă de liceu, nu s-a înscris încă la o facultate, dar dacă o va face va fi Sport, sperând că în urma ei vor veni jucătoare la fel de talentate şi sufletiste. Chiar dacă o inspiră alte fotbaliste mai experimentate, inclusiv din naţională, Cici are propria cale: „Sunt concentrată pe ceea ce ştiu şi pot să fac eu, nu vreau să fiu copia cuiva, ci să merg pe drumul meu”.

Calificare ratată

Naționala de fotbal feminin a României a ratat calificarea la Campionatul European din Olanda, după ce a obținut doar un egal, 1-1 în returul barajului cu Portugalia de marți, 25 octombrie, de la Cluj. Chiar dacă după 90 de minute scorul a fost identic cu cel din tur, 0-0, ambele naționale au marcat o dată în prelungiri, astfel că oaspetele s-au calificat mulțumită golului în plus în deplasare. Peste 7.000 de oameni au fost prezenţi la meciul disputant pe stadionul Dr. Constntin Rădulescu, număr record de asistenţă pentru o partidă de fotbal feminin în România. Tricolorele au încheiat pe locul 2 grupa din preliminariile Euro, ratând la mustaţă calificarea directă la Euro 2017, Rusia, echipă clasată pe locul 2 într-o altă grupă având un gol mai mult marcat. Cea de-a 16-a echipă calificată, ultima, s-a decis la barajul dintre România şi Portugalia, adversarele tricolorelor disputând pentru a treia oară în istoria lor un astfel de joc.