monitorulcj.ro Menu
Sport

Horia Tecău, premiat la Cluj înaintea meciului de deschidere din Cupa Davis

Tenismenul Horia Tecău (locul 6 în clasamentul mondial de dublu) va fi premiat de către Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), înaintea de ceremonia de deschidere a meciului de Cupa Davis dintre România şi Spania, potrivit unui comunicat.

Federaţia Română de Tenis informează că vineri, 15 iulie, la ora 12.30, va avea loc momentul de premiere a sportivului Horia Tecău pentru angajamentul de lungă durată pe care l-a arătat pentru reprezentativa României.

Odată cu sărbătorirea a 100 de ani de existenţă, în 2013, Federaţia Internaţională de Tenis a lansat premiul Cupa Davis pentru Devotament, premiu acordat jucătorilor din trecut şi prezent care au jucat cel puţin 20 de întâlniri în cadrul Cupei Davis.


Horia Tecău (31 de ani) este doar al şaselea jucător român din istorie care va primi această prestigioasă titulatură. De la debutul său în Cupa Davis, în 2003, el a disputat 20 de întâlniri pentru România şi a înregistrat 12 victorii la dublu.

Marius Copil, Adrian Ungur, Horia Tecău şi Florin Mergea vor reprezenta România în întâlnirea cu Spania contând pentru turul al doilea al Grupei I, zona Europa-Africa, din cadrul Cupei Davis.


Întâlnirea dintre România şi Spania va avea loc în perioada 15-17 iulie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu se vor disputa vineri, 15 iulie, meciul de dublu va avea loc sâmbătă, 16 iulie, iar duminică, 17 iulie, celelalte două meciuri de simplu.