Sport
Ce trebuie să știți dacă mergeți la meciurile de Fed Cup
Interesul clujenilor pentru cel de-al doilea meci de Fed Cup disputat la Cluj este unul enorm, dovadă fiind faptul că biletele pentru confruntarea cu Germania s-au epuizat în doar câteva ore. Spectatorii care vor fi sâmbătă și duminică prezenți în Sala Polivalentă trebuie să țină cont de câteva reguli privind accesul și comportamentul în sală.
Potrivit organizatorilor intrarea în sală se face începând cu ora 11:00 atât sâmbătă 16 aprilie, cât și duminică, 17 aprilie. Accesul se face doar pe bază de bilet. Copiii preșcolari însă pot intra gratuit cu condiția să fie însoțiți de posesori de bilete și să fie ținuți în brațe. Accesul în arenă după începerea meciului este permis după primele trei game-uri, apoi din două în două game-uri și la sfârșitul setului.
Spectatorii au obligația ca în perioada petrecută în arenă să mențină telefoanele pe silent. În timpul disputării punctului și între primul și al doilea serviciu încurajările pentru jucătoare sunt înterzise. Accesul cu camere video-TV profesioniste și cu aparate foto și obiective profesioniste este interzis.
De asemenea, spectatorilor le este interzis să pătrundă în stare de ebrietate sau să încerce introducerea sau consumul de bătuturi alcoolice în interiorul arenei. Atât introducerea de pancarte, bannere afișe sau steaguri cu conținut obscen, cât și săvârșirea de acte obscene sau scandarea de injurii sunt interzise și se pedepsesc conform legii 4/2008 completată de legea 10/2012.
Dacă alegeți să mergeți la aceste meciuri cu mașina puteți opta între parcarea subterană, aici accesul fiind permis cu tichete de parcare, sau platoul dintre Sala Polivalentă și Cluj Arena, în limita locurilor disponibile.