monitorulcj.ro Menu
Sport

Când e vorba de baschet, românul s-a născut poet

Naționala de baschet feminin a României va juca împotriva Turciei, în Grupa H a preliminariilor EuroBasket Women 2017 Cehia, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Cele două echipe sunt neînvinse, după două etape. În cazul unei victorii, naţionala antrenată de Miroslav Popov devine favorită certă la accederea, pentru a doua ediţie, consecutiv, la EuroBasket Women.

Cu ocazia acestui meci, pornind de la rivalitatea istorică dintre cele două țări, organizatorii competiției de la Cluj-Napoca au lansat o campanie inedită de chemare la „oaste” pentru mobilizarea suporterilor români, inspirată din celebrele versuri din Scrisoarea a III-a a lui Mihai Eminescu.


Mai mulți suporteri au scris, pe Facebook, versuri pentru încurajarea fetelor înainte de acest meci important. Cei care au făcut mici poezii despre meciul de baschet au fost inspirați de jocul baschetbalistelor, dar și de reacțiile antrenorilor celor două echipe naționale.

Iată câteva dintre cele mai inspirate versuri postate online:


La un semn deschisă-i sala şi se-apropie de staff/ Aziz Akkaya nervos, de lasă în urmă praf./ - Eşti Miroslav?/ - Eu sunt, Aziz!/ - Am venit să mi te-nchini!/ Să ştii, coşul nostru are inelul făcut din spini!/ - Orice strategie-aveţi şi orice veţi încerca,/ Sunt sigur 100%, echipa nu va ceda!/ Chiar cu palmele în sânge şi dureri de la efort,/ Fetele clar vor învinge, fiindcă iubesc acest sport.” (Marius Livadariu)

O, voi nu visați, românce/ Ce echipe s-au opus/ Toată floarea ce străluce/ A Europei de Apus/ Am jucat, și peste ele/ Vijelia a trecut/ Și în toate meciurile/ Am învins, tot punct cu punct./ Mulți venit-au peste noi/ Și au vrut să ne învingă/ Dar suporteri și prieteni/ Au împins echipa-n ligă/ Drumul vostru-i înfundat/ Căci echipa e unită/ Pe teren a asudat/ Și-om învinge... la minut.” (Sorin Mihai Bărbieru)


Hai, Romina, hai înscrie/ Cum o faci tu an de an/ Și-ai să vezi că o să moară/ De ciudă și Suleyman.” (Bogdan Ionuț Fusea)

Iată vine-un sol de pace, cu o minge-n vârf de băţ,/ Fetele se uită toate şi-i aruncă şugubăţ:/ - Degeaba-ai venit străine, ori ne socotești defuncte?/ Du-te înapoi la tine, vă batem la cinşpe puncte!” (Mihai Vasilescu)


„Pe 20, avem meci/ Și cum la noi vin chiar turcii/ O să jucăm... înțelegi?/ De o să le meargă fulgii./ La noi baschetul nu-i lege/ O apărut din plăcere/ Turcii capul o să-și lege/ Chiar dacă n-or simții durere./ Noi însă ca fani ce suntem/ Nu o să-i huiduim deloc/ Nu ne întrebăm: „Câți suntem?"/ Oricum mai mulți ca la bloc./ La final, tare aș vrea/ Pentru România mea/ Să-i urez dacă se poate/ O victorie în patru... acte!!!” (Ioan Bükös)

Lotul lărgit al României, antrenat de Miroslav Popov - antrenor principal, Mădălin Piperea - antrenor secund, Monika Brosovszky - antrenor secund și George Lăncrănjan - antrenor secund, pentru meciurile cu Turcia și Bosnia-Herțegovina, este format din: Ioana Ghizilă (CSM CSS Ploiești), Hanna Demeter (CS Phoenix Galați), Claudia Pop (Gernika Bizkaia/Spania), Romina Filip (CS Phoenix Galați), Sonia Ursu (CSU Alba Iulia), Annemarie Părău (ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe), Elisabeth Pavel (TSV 1880 Wasserburg/Germania), Alina Chivu (CSBT Alexandria), Gabriela Irimia (Olimpia CSU Brașov), Anca Șipoș (Montbrison Feminines BC/Franța), Florina Pașcalău (Fila San Martino di Lupari/Italia), Andreea Olah (CS Municipal Târgoviște), Adina Stoiedin (Spirou Monceau Charleroi/Belgia), Ancuța Stoenescu (ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe), Gabriela Mărginean (Perfumerias Avenida Salamanca/Spania), Ana Ferariu (Olimpia CSU Brașov).


Peste 5.000 de suporteri sunt așteptați la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca să încurajeze echipa națională de baschet feminin la meciul împotriva Turciei.

Meciul dintre echipele de baschet feminin a României și a Turciei, din preliminariile Campionatului European, va avea loc sâmbătă, 20 februarie, de la ora 19:00.

Biletele au valoarea unica de 10 lei şi pot fi achiziţionate atât de la casele de bilete ale Sălii Polivalente din Cluj, cât şi online.