monitorulcj.ro Menu
Sport

Reacțiile antrenoarelor de handbal din Cluj după victoria României în fața Danemarcei

Carmen Amariei și Luminița Huțupan, foste componente a naționalei de handbal feminin a României, în acest moment antrenoare ale echipei de handbal feminin Universitatea Cluj, au afirmat, după meciul împotriva Danemarcei, că ce a fost mai greu a trecut pentru jucătoarele noastre la Campionatul Mondial dar că meciul împotriva Norvegiei va fi adevărata finală a competiției.

Carmen Amariei, fosta componentă a naţionalei de handbal feminin, actual antrenoare principala la echipa de handbal feminin Universitatea Cluj, a declarat că semifinala România-Norvegia este adevărata finală a Campionatului Mondial, iar handbalistele tricolore, la cum joacă şi ce spirit de echipă arată, să aibă încredere că pot cuceri titlul mondial. „Am trăit fiecare meci cu sufletul la gură, greul a început după primele două meciuri din grupă. S-au pierdut următoarele trei, importante, şi puţină lume spera la calificarea în faze superioare, darmite într-o semifinală. Totuşi, tăria, puterea fetelor şi spiritul echipei au arătat că pot să joace excelent şi s-a văzut pe teren. Din exterior ne dăm mulţi cu părerea, unii şi-au exprimat idei destul de plastice, dar iată că fetele au trecut peste toate şi au eliminat campioana mondială Brazilia, plus ţara gazdă. Meciul cu Danemarca a fost de infarct, în faţa a 12.000 de fani danezi, dar m-am bucurat enorm să văd că fetele nu au cedat, şi-au găsit resurse imense şi au învins de o manieră excepţională”, a declarat fosta internaţională Carmen Amariei, pentru Mediafax.

Fostul inter al reprezentativei consideră că adversara României din semifinalele CM, Norvegia, este mai experimentată faţă de Danemarca. „A fost minunat că fetele au învins echipa gazdă a Mondialelor, dar Norvegia este un adversar mai puternic, cu jucătoare mai experimentate şi mai bine aşezate pe posturi. Le-am urmărit cu Muntenegru şi au puncte slabe, normal. De exemplu, ce a încercat şi Muntenegru, să le pună sub presiune constantă, să le întrerupă circuitul foarte rapid al paselor, să aibă piedici la fiecare acţiune, să nu-şi facă jocul, şi s-a observat că nordicele intrau în stare de stres, iar de acolo începeau greşelile. Dacă noi vom juca cu aceeaşi exactitate cu care am făcut-o cu Brazilia şi Danemarca, putem trece de Norvegia. Aş putea spune că semifinala noastră cu Norvegia este adevărata finală a Campionatului Mondial”, a spus Amariei


Fostul portar al naționalei de handbal feminin Luminița Huțupan Dinu a declarat că prin calificarea în semifinalele Campionatului Mondial jucătoarele tricolore „au închis gura tuturor cârcotașilor”, iar acum vor lupta pentru o medalie. „Înaintea meciului cu Danemarca mi-a scris un prieten de acolo că sunt 13.000 de danezi, două arbitre, plus șapte jucătoare adverse cu care trebuie să ne batem. I-am răspuns ca ardeleanul: nu-i bai! Luptăm împotriva tuturor pentru a câștiga. Le-am scris fetelor să aibă determinare, orgoliu, le-am încurajat să lupte până la ultimul fluier și mi-au răspuns toate. Au fost extraordinare pe teren, nu ai cuvinte la așa ceva, le felicit din tot sufletul”, a declarat cel mai mare portar din istoria acestui sport, pentru Mediafax.

Luminița Huțupan a mai spus că își dorește o revanșa în fața Norvegiei după înfrângerea din grupe. „Vrem o revanșă cu Norvegia, ne-au bătut și în grupe, dar și înainte. E ocazia perfectă, luptăm la medalie și gata. Asta va fi finala, noi cu Norvegia. Fetele trebuie să facă față la presiunea rezultatului, să continue cu jocul bun și concentrarea maximă. Eu, personal, așa tensiune ca aseară nu am mai simțit de la jocul nostru cu Franța, la Mondialele din 2007, când am ajuns tot în semifinale. Dar atunci eram în teren, acum a fost foarte greu să urmăresc de pe margine”, a spus cel mai mare portar din istoria handbalului feminin.


Declarată de IHF, în 2010, cel mai bun portar al lumii din toate timpurile, Luminița Huțupan Dinu, este în prezent antrenor secund la echipa „U” Cluj.

Naţionala de handbal feminin a României a învins miercuri seară, la Herning, reprezentativa Danemarcei, naţiunea gazdă a Campionatului Mondial, după două reprize de prelungiri, cu scorul de 31-30 (13-10, 27-27), în sferturile competiţiei, şi va juca, vineri, cu Norvegia, în semifinale (ora 21:45).


În cealaltă semifinală se vor duela, tot vineri, Polonia şi Olanda, în timp ce învinsele din sferturi - Franţa, Rusia, Muntenegru şi Danemarca - vor evolua pentru clasarea finală pe locurile 5-8.

Tricolorele s-au calificat în sferturi după ce au eliminat, în optimi, campioana mondială en-titre, Brazilia, cu scorul de 25-22 (13-8), anterior încheind pe locul 4 în grupa D. Obiectivul naţionalei României la CM din Danemarca a fost clasarea pe unul din primele opt locuri, acesta fiind deja îndeplinit.


Finalele pentru medalii, precum şi meciurile pentru clasarea finală pe locurile 5-6 şi 7-8, vor avea loc duminică.

Campionatul Mondial reprezintă şi un criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio, câştigătoarea competiţiei obţinând calificarea direct, în timp ce echipele de pe locurile 2-7, alături de alte şase echipe cu cel mai bun ranking continental, vor avea drept de joc la turneele preolimpice, programate între 18-20 martie 2016. Echipele calificate la turneele preolimpice vor fi anunţate de IHF după încheierea CM din Danemarca.


La ediţia din 2013, echipa României s-a clasat pe locul 10, ultima medalie mondială - argint - datând din 2005.

Echipa României este singura din lume care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial.

La ediţia din 2013, titlul mondial a fost cucerit de Brazilia.