monitorulcj.ro Menu
Sport

Cristian Lopez, atacantul echipei CFR Cluj, a întrat în topul marcatorilor străini

Vârful CFR-ului, Cristian Santamaria Lopez a marcat la Botoşani cel de-al zecelea gol al său pe prima scenă din România, reuşită graţie căreia a intrat pe lista celor 16 fotbalişti străini care au atins această bornă în sezonul de debut din Liga 1.

Cristian Lopez a intrat zilele trecute în topul marcatorilor străini, alcătuit de Liga Profesionistă de Fotbal, după ce a marcat și al zecelea gol din cele 20 de meciuri jucate la echipa clujeană. Atacantul echipei CFR Cluj a marcat goluri în meciurile împotriva formațiilor: FC Voluntari (2), Poli Timișoara, FC Viitorul, Dinamo, CSMS Iași, FC Botoșani (3), Pandurii Tg. Jiu și Petrolul.

Primul pe lista marcatorilor se află Sulejman Demollari, cel care a înscris de 18 ori pentru Dinamo în stagiunea 1991-1992. Acesta s-a clasat atunci pe locul 2 în topul golgheterilor, fiind depăşit de colegul său, Gabor Gerstenmajer, care a marcat de 21 de ori. La finalul acelui sezon, gruparea „alb-roşie” avea să câştige titlul fără înfrângere, fiind ultima echipă care a izbutit o astfel de performanţă.


Au trecut alţi 15 ani până când un alt străin a intrat în top, este vorba de francezul Cyril Thereau, cel care a punctat de 10 ori pentru Steaua în ediţia 2006-2007. În sezonul următor, Cristian Fabbiani a contribuit cu 11 reuşite la primul titlu câştigat de CFR Cluj. Niciunul dintre cei doi nu a prins însă podiumul în clasamentul golgheterilor din stagiunile amintite.

Finalul sezonului următor, 2008-2009, avea să găsească trei fotbalişti străini cu cel puţin 10 reuşite, unul dintre ei clasându-se la doar un gol în spatele celor mai buni marcatori din ediţia amintită, Gigel Bucur (Poli Timișoara) şi Florin Costea (Universitatea Craiova). Performerii au fost brazilianul Juliano Spadacio (Rapid) - 16, goluri, grecul Pantelis Kapetanos (Steaua) - 11 goluri şi ivorianul Yssouf Kone (CFR Cluj) - 10 goluri.


Una dintre cele mai surprinzătoare prezenţe din top este cea a fostului bistriţean Junior Morais, cel care a înscris de 10 ori pentru gruparea ardeleană în ediţia 2009-2010. Brazilianul, care a cum e titular la Dinmao Kiev) a evoluat atunci doar în în retur.

În sezonul 2010-2011, a venit rândul celor de la FC Vaslui să puncteze în această listă, nu prin cel mai bun marcator străin "all-time", Wesley, ci printr-unul dintre cei mai tehnici străini care au activat în Liga 1 Orange, Adailton Martins. Fost jucător la Parma, PSG, Verona, Genoa sau Bologna, brazilianul poreclit „Bunicul” a punctat de 11 ori în primul campionat petrecut în România.


Trei fotbalişti au completat topul în ediţia 2011-2012, dar nici de această dată aceştia nu au prins podiumul. În schimb, au contribuit decisiv la îndeplinirea obiectivelor echipelor lor:
- Sougou (CFR Cluj) - 10 goluri, a câştigat titlul cu formaţia din Gruia.
- Hamza Younes (Petrolul) - 12 goluri, a evoluat în doar 13 meciuri din retur, aducându-și contribuția la salvarea „lupilor galbeni” de la retrogradare.
- Bojan Golubovic (Ceahlăul) - 10 goluri în 16 meciuri din retur, reuşite graţie cărora nemţenii au rămas în prima ligă.

Campionatul 2012-2013 avea să o readucă pe podium pe Petrolul, după 47 de ani, un rol împortant în parcursul prahovenilor avându-l congolezul Jeremy Bokila, cel care a marcat de 16 ori în 31 de jocuri (locul 2 în clasamentul golgheterilor). De asemenea, a fost şi sezonul în care Pandurii Târgu Jiu a încheiat pe locul secund, stabilind cea mai bună performanţă din istoria clubului. Cel mai bun marcator din lotul gorjenilor a fost lituanianul Deivydas Matulevicius, cu 10 reuşite.


În fine, cei mai noi intraţi în listă sunt uruguaianul Juan Angel Albin (Petrolul), italianul Federico Piovaccari (FC Steaua), ambii cu câte 10 goluri în stagiunea 2013-2014 şi, evident, argentinianul Cristian Lopez (CFR Cluj).

Interesant, cele 18 reuşite ale lui Demollari din sezonul 1991-1992 au rămas şi astăzi un reper. De asemenea, niciunul dintre cei 16 nu au câştigat titlul de golgheter în ediţiile amintite.