Sport
Turneul Campionilor va fi câștigat sigur de un român
Suntem absolut siguri că un român va câștiga trofeul acordat câştigătorului Turneului Campionilor după ce Mergea şi Bopanna au obţinut biletele pentru finală și perechea Tecău/Rojer a câştigat duelul cu fraţii Bryan şi s-a calificat în ultimul act, la Londra.
Perechea alcătuită din tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat, sâmbătă seara, în finala Turneului Campionilor la dublu de la Londra, după ce au învins cu 6-4, 6-4 frații gemenii americani Bob Bryan/Mike Bryan, campionii en titre, în a doua semifinală.
Tecău și Rojer, favoriții numărul doi ai competiției, vor juca în ultimul act contra cuplului româno-indian Florin Mergea/Rohan Bopanna (cap de serie numărul opt), care a trecut, tot sâmbătă, de perechea Ivan Dodig (Croația)/Marcelo Melo (Brazilia), cu 6-4, 6-2. Finala se va juca duminică, de la ora 17,30 (ora României).
Perechea româno-olandeză s-a impus în 66 de minute și și-a asigurat cu acest prilej titlul de cea mai bună pereche a anului, terminând anul pe primul loc în clasamentul Emirates ATP Doubles Team Rankings.
Campionii de la Wimbledon au obținut prima lor victorie anul acesta împotriva fraților Bryan, principalii favoriți ai Barclays ATP World Tour Finals, după cinci eșecuri la rând. Americanii au câștigat toate meciurile anul trecut, primul în optimi la Mastersul de la Madrid, cu 6-3, 6-3, apoi în sferturi la Mastersul de la Cincinnati, cu 7-6 (5), 6-7 (6), 10-2, după aceea cu 6-3, 6-3 în semifinalele Mastersului de la Paris-Bercy, 6-7 (4), 6-3, 10-6 la ediția trecută a Turneului Campionilor (în grupă).
Tecău este la a patra participare la Turneul Campionilor, dar e pentru prima oară când trece de faza grupelor. Frații Bryan au câștigat titlul de patru ori, în 2003, 2004, 2009 și 2013.
Indiferent care român va câștiga titlul va întregi performanța tenisului masculin românesc din anul acesta, după trofeul cucerit de Tecău la Wimbledon.