Sport
U.B.B.-ul a primit locul V la general
Universitatea Babeș- Bolyai a reușit să obțină locul V la cea de-a 15-a ediție „EuroRoma”, la această competiție participând nu mai puțin de 61 de universități din întreaga lume.
Handbaliștii și-au păstrat titlul de campioni, după ce i-au învins pe croați în finală, înotătorul Paul Borbilean a reușit să-și adjudece medalia de aur la proba mixtă, la celelalte probe a obținut locul II, de două ori locul IV și de două ori locul V.
Echipa de fotbal a pierdut în finală la penalty-uri, astfel clasându-se pe locul II, după Bratislava. Reprezentanta la atletism, Laura Popescu, a luat două medalii de argint la probele de 800 m, respectic 1600 m, ținând cont că acestea nu sunt probele ei specifice.
La tenis de câmp, Bianca Bîltac a reușit să își câștige toate meciurile la simplu, iar la dublu mixt a reușit doar o victorie din trei meciuri, iar jucătorii de tenis de masă Anita Kaloz împreună cu Szilard Gyorgy au obținut medalia de bronz.
În concluzie, sportivii de la U.B.B. au dat tot ce au avut mai bun și au reprezentat cu brio la nivel internațional universitatea din Cluj- Napoca, inclusiv România.
Articol scris de Laura Ciobăniță, studentă Jurnalism, FSPAC-UBB