monitorulcj.ro Menu
Sport

„U” Cluj a învins pe Dinamo în prima manșă a finalei pentru locurile 5-6

Pe stadionul din Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, Universitatea Cluj s-a impus cu rezultatul de 26-15 în fața celor de la Dinamo București și astfel „studenții” ardeleni au luat o opțiune importantă pentru ocuparea poziției a cincea la finalul sezonului 2015 a SuperLigii.

Partida a început cu alb-negrii având inițiativa și după zece minute în care gazdele au dominat însă fără a marca puncte, Dinamo s-a instalat în 22-ul advers, iar Tudorel Bratu a deschis scorul în urma concretizării unei lovituri de pedeapsa (0-3).

Replica Universității Cluj a venit repede și după o margine, jocul a fost deschis pe partea opusă unde s-a format o grămadă spontană din care Taniela Halafifi a scos balonul și a culcat în terenul de țintă, eseul marcat la colț nefiind transformat de Ovidiu Melniciuc (5-3).


Până la jumătatea primei reprize elevii lui Bogdan Cantor au continuat să mențină presiunea asupra bucureștenilor și după un mol de margine, Paul Petucher a marcat cel de-al doilea eseu al gazdelor, iar Ovidiu Melniciuc și-a trecut în cont o transformare și o lovitură de pedeapsă (15-3).

Condusă cu 12 puncte, Dinamo a încercat să revină în joc și până la pauză alb-roșii au redus diferența grație eseului marcat de Fili Lomani (15-8), Tudorel Bratu din poziție dificilă ratând șansa celor două puncte adiționale ale transformării.


După reluare, Dinamo a continuat jocul bun prestat în ultima parte din prima repriză, dar în ciuda faptului că i-au masat pe clujeni la cinci metri de propriul teren de țintă, apărarea atentă a gazdelor nu a lăsat breșe și astfel Universitatea Cluj a ieșit de sub presiune, mai mult Ovidiu Melniciuc a marcat din lovitura de pedeapsă (18-8).

În minutul 63, Universitatea Cluj s-a desprins decisiv în urma unei acțiuni individuale a lui Ovidiu Melniciuc care a scăpat de câteva placaje și a marcat un eseu (23-8), Ionuț Mazăre irosind cele două puncte ale transformării.


Ultimele minute au adus un eseu pentru Dinamo, autor Cristian Mușat, pe care Tudorel Bratu l-a transformat și o lovitură de pedeapsă concretizată de Ovidiu Melniciuc, cel mai bun jucător al partidei, astfel ca Universitatea Cluj s-a impus la o diferență de nouă puncte (26-15) și are prima șansa la ocuparea poziției a cincea în SuperLiga.

Manșa retur va avea loc sâmbătă, 21 noiembrie, pe stadionul „Florea Dumitrache” din București.