monitorulcj.ro Menu
Sport

„U” Cluj a cucerit titlul de vicecampioană națională la tenis pe echipe

Universitatea Cluj a încheiat pe locul secund şi a obţinut medalia de argint la Campionatele Naţionale de tenis pe echipe (seniori).

Întrecerea a avut loc, zilele trecute, pe terenurile de zgură din cadrul Centrului Naţional de Tenis de la Bucureşti.

La competiţia din Capitală, Universitatea Cluj a fost reprezentată de Dragoş Dima, Alexandru Jecan, Andrei Cociaşu, Costin Pavăl, Mihnea Turcu, Marcel Miron, Ioan Farcaş, Septimiu Frăţilă, Ilie Giurgiu, Victor Cornea, antrenor fiind Turcu Titu.


Clujenii au reuşit să câştige, scor 4-3, duel cu AS TC Bucureşti 1, favoriţi numărul 2, şi să se impună, scor 6-1, în faţa celor de la Dinamo Bucureşti.

În meciul pentru locul I, „alb-negrii” au fost învinşi, scor 5-2, de CS Dinamo Centrul Sportiv Braşov, o echipă antrenată de Remus Farcaş şi care i-a avut în componenţă pe Victor Hănescu, Victor Crivoi, Dacian Crăciun, Gabriel Moraru, Petru Luncanu, Andrei Mlendea, Luca Tatomir, Vasile Antonescu, Ştefan Rascu, Nicolae Frunză, Adrian Ungur, Alexandru Porumb şi Andrei Apostol.


„Suntem mulţumiţi de parcursul avut la Campionatele Naţionale de Tenis. Sportivii noştri au evoluat foarte bine atât la individual, cât şi în concursul pe echipe, ceea ce ne dă speranţe pentru viitor. În proba pe echipe ne-a învins, practic, doar o formaţie alcătuită din foşti şi actuali componenţi ai echipei ce reprezintă România în Cupa Davis”, a declarat antrenorul Unviersităţii Cluj, Turcu Titu.

Zilele trecute, Dragoş Dima a câştigat Campionatul Naţional de Seniori (individual), iar perechea formată din Vasile Antonescu (Dinamo Braşov) şi Alexandru Jecan („U” Cluj) a jucat finala probei de dublu. Tot la dublu masculin, cuplul Dragoş Dima(„U”Cluj)/Costin Pavăl (Steaua) a obţinut medalia de bronz.