monitorulcj.ro Menu
Sport

Universitatea Cluj s-a calificat în semifinalele de rugby a Cupei Regelui

Pe stadionul din Complexul Ghencea, Steaua București a obținut prima victorie în Cupa Regelui, în disputa cu Universitatea Cluj, cum însă rezultatul a fost de 15-14, alb-negrii s-au ales cu punctul bonus care le asigură calificarea în semifinalele competiției.

După o primă jumătate de repriză, în care scorul a fost alb, Ionuț Dumitru a deschis scorul cu un eseu, a cărui transformare a fost ratată de Andrei Filip, replica clujenilor venind la doar câteva minute distanță prin Ovidiu Melniciuc, care a concretizat o lovitură de pedeapsă.

Eseul lui Robert Neagu a stabilit scorul pauzei, 10-3, nici de această dată Andrei Filip nereușind să transforme, diferența de șapte puncte în favoarea ros-albaștrilor menținându-se până în minutul opt al părții secunde.


Cristian Murgoci a finalizat cu eseu pentru Universitatea Cluj în minutul 48, iar Ovidiu Melniciuc, după ce a ratat transformarea, s-a revanșat cu o lovitură de pedeapsă, astfel că studenții ardeleni au preluat conducerea.

Steaua a trecut în avantaj din nou în minutul 59 când Ionuț Dumitru a realizat dubla personală, o nouă încercare a militarilor care a rămas fără transformare, din fața butului Mihai Golubenco fiind cel care a irosit șansa marcării a două puncte.


Pe final Universitatea Cluj putea pleca chiar victorioasă din Ghencea, dar Ovidiu Melniciuc a concretizat numai una din cele două tentative de țintă avute la dispoziție, chiar și în aceste condiții alb-negrii s-au ales cu punctul bonus defensiv și calificarea în semifinale.

Ultima partidă a Grupei B va avea loc pe 14 august, când Universitatea Cluj va primi vizita celor de la Știința Baia Mare.