monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR Cluj a pierdut în fața formației CSMS Iași, cu scorul de 1-2, după eliminarea portarului Mincă

Echipa CFR Cluj a pierdut cu scorul de 1-2 (0-2) în fața formației CSMS Iași, într-o partidă din cadrul etapei a 5-a a Ligii 1 de fotbal, disputată vineri seara pe stadionul din Copou.

CFR Cluj a înregistrat în această partidă prima înfrângere din acest sezon, asta după ce timp de 66 de minute a jucat în 10 jucători.

Gazdele au deschis scorul în urma unei lovituri de la 11 metri, transformată de Bojan Golubovic (minutul 24), după o fază în care arbitrul i-a arătat cartonașul roșu portarului clujean Mihai Mincă, pentru un fault din postura de ultim apărător. Ieșenii și-au majorat avantajul în urma reușitei lui Andrei Enescu, cu șapte minute înainte de pauză.


Oaspeții au redus din handicap în minutul 78, în urma unui penalty acordat destul de ușor de către arbitru și transformat de Ionuț Larie.

Antrenorul echipei clujene, Francisc Dican, a recunoscut, după meci, că a fost penalty și este încrezător că își vor recupera puncte penalizare dictate de FRF. „Au fost două reprize diametral opuse. În prima ne-au înscris două goluri, am rămas și cu un om în minus. În cea de-a doua parte ne-am descurcat bine. Trebuie să ne remotăm pentru jocul cu Petrolul. Cred că a fost penalty și, fiind zonă centrală, trebuia să se dea și cartonaș roșu. Regulamentul așa spune. Noi știm sigur că ne vom lua înapoi cele șase puncte”, a spus Francisc Dican la Dolce Sport.


Grație acestui succes, CSMS Iași a urcat provizoriu pe prima poziției a clasamentului Ligii 1, cu 10 puncte acumulate în primele cinci etape ale sezonului.

CSMS Iași - CFR Cluj 2-1 (2-0), stadion „Emil Alexandrescu” - Iași


Au marcat: Bojan Golubovic (24 - penalty), Andrei Enescu (38), respectiv Ionuț Larie (78).
Cartonaș roșu: Mihai Mincă (21)
Arbitru: Cătălin Popa (Pitești); asistenți: Marius Nicoară (Drobeta Turnu Severin) și Adrian Popescu (Craiova); arbitru de rezervă: Marian Barbu (Făgăraș).
Observatori: Constantin Ștefan (București) - CCA și Bogdan Constantin Buhuș (Bârlad) - LPF.