Sport
Universitatea Cluj și-a luat „adio” de la Liga 1 cu o victorie
Jucătorii echipei FC Universitatea Cluj au învins în ultimul meci jucat pe Cluj Arena în acest sezon, care reprezintă și ultimul meci disputat în liga 1.
Disputată pe teren propriu, partida a fost una la fel de tristă ca și vremea de afară. Universitatea Cluj a avut de înfruntat o altă echipă care retrogradează la finalul acestui sezon, Ceahlăul Piatra Neamț, meci care s-a încheiat cu scorul de 2-0 (1-0), oaspeţii terminând astfel sezonul pe ultimul loc în clasament.
Golurile Universității Cluj au fost marcate de Ceppelini '41 şi Morar '87.
Tehnicianul Universității Cluj, Adrian Flaub, a declarat, după meci, că s-a văzut diferența dintre ei și echipa Ceahlăului și nu crede că ar fi meritat să retrogradeze. „Eu cred că am făcut un joc bun astăzi, am câștigat detașat și este diferență mare între noi și Ceahlăul, două echipe care retrogradează. Cred că am fost mult mai buni și noi nu am fi meritat să retrogradăm dar din păcate asta este situația. Avem de jucat o finală de cupă și vom vedea ce va fi mai departe. Acesta a fost un meci de adio, un meci în care am arătat că putem să jucăm și să înscriem goluri. Eu nu am discutat încă cu Vlad Munteanu decât la telefon dar voi avea o întâlnire cu el să vedem care este situația și cum vom merge mai departe. De când am venit la Universitatea Cluj singurii oameni cu care am discutat a fost doamna Anastăsescu și Vlad Munteanu”, a declarat Adrian Falub.
Pentru Universitatea Cluj urmează ultimul meci din acest sezon, finala Cupei României, care va avea loc duminică, de la ora 21:00, pe Arena Națională. La acest meci pentru suporteri s-a pus la dispoziție un tren special care va pleca din Gara Cluj-Napoca duminică dimineața la ora la ora 07:11, iar sosirea este programată pentru ora 18:05 în Gara Obor. Întoarcerea la Cluj este programată la ora 02:00. Costul unui bilet pentru acest tren este de 45 de lei cu posibilitatea unui cost suplimentar de 5-10 lei în cazul în care nu se vor ocupa toate locurile.