monitorulcj.ro Menu
Sport

Simona Halep a fost învinsă în runda a doua de la Roland Garros

Photos of ‪#‎FedCup‬ players at 2015 Roland Garros. Credit: Paul Zimmer

Românca Simona Halep, numărul trei mondial și finalistă anul trecut, a fost învinsă de croata Mirjana Lucic-Baroni, cu 7-5, 6-1, miercuri, în runda a doua a turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului.

Halep, a treia favorită, a fost dominată de o jucătoare cu zece ani mai în vârstă decât ea (33 ani), care a lovit puternic și precis, a jucat agresiv, în timp ce Simona nu a reușit decât în rare momente să se ridice la nivelul adversarei sale. Constănțeanca a fost lentă, a lovit destul de moale și a fost pur și simplu depășită din punct de vedere fizic.

Simona Halep a mai fost învinsă de Lucic-Baroni (70 WTA) și anul trecut, în turul al treilea la US Open, 7-6 (6), 6-2.


În primul set, Halep a fost condusă cu 1-0, 3-1, dar apoi a revenit și a egalat, 3-3, croata s-a desprins din nou, la 5-3, Simona a mai avut o revenire, 5-5, însă Lucic-Baroni și-a adjudecat setul cu 7-5.

În setul secund, jucătoarea croată a reușit multe lovituri câștigătoare care au descumpănit-o pe Simona Halep, astfel că scorul a ajuns repede la un incredibil 5-0. Halep a luat un ghem de onoare, dar Lucic-Baroni s-a impus cu 6-1 și a produs prima mare surpriză a ediției din acest an a Openului Franței.


Statistica meciului este elocventă pentru rezultat: croata a reușit 29 de lovituri direct câștigătoare (winners), față de 5 ale Simonei, numărul erorilor neforțate fiind de 27 pentru Lucic-Baroni și de 15 pentru Halep.

Halep a confirmat astfel scăderea de formă pe care a arătat-o în sezonul de zgură, după ce a cucerit trei titluri pe hard, la Shenzhen, Dubai și Indian Wells.


În turul al treilea, Lucic-Baroni o va înfrunta pe franțuzoaica Alize Cornet (N. 29), care a trecut cu 6-2, 7-5 de altă româncă, Alexandra Dulgheru.

Halep, care riscă să coboare de pe podiumul clasamentului WTA, după această eliminare prematură, și Dulgheru vor primi cecuri de 50.000 de euro și câte 45 de puncte WTA.


În celalaltă partidă de simplu, Alexandra Dulgheru, locul 51 WTA, a ratat calificarea în turul trei la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Dulgheru a fost învinsă, în turul doi, cu scorul de 6-2, 7-5, de Alize Cornet (Franţa), cap de serie numărul 29 şi poziţia 29 în ierarhia mondială. Românca a condus cu 5-2, în setul secund, dar nu a mai câştigat niciun ghem până la finalul meciului.


Pentru performanţa reuşită la Roland Garros, Alexandra Dulgheru va primi 70 de puncte WTA şi un cec în valoare de 50.000 de euro.
Cea mai bună performanţă pentru Dulgheru la French Open a fost în 2010, când ea a ajuns în turul al treilea.