monitorulcj.ro Menu
Sport

Știați că avem echipă națională a transplantaților? România a câștigat turneul de fotbal pro donare

La turneul „Fotbalul susține viața”, de la Sofia, au fost prezente încă două selecționate naționale, a Bulgariei și a Turciei.

În perioada 1-3 mai 2015, la Sofia, echipa Asociației Transplantaților din România, susținută de Federația Română de Fotbal, a participat la turneul „Fotbalul susține viața”, pe care l-a și câștigat

Fiecare echipă a fost formată din 16 membri: șapte jucători de fotbal peste 35 de ani, un medic transplantolog-jucător, un donator, medic de echipă, antrenor cu transplant și restul pacienți cu transplant de diferite organe. S-au jucat două reprize de câte 20 de minute, în formulă 7+1, pe teren redus.
 
Antrenorul echipei României a fost Valeriu Ioniță, fost arbitru FIFA, în prezent Team Managerul reprezentativei de futsal a României și delegat UEFA, care, în urmă cu câțiva ani, a beneficiat de un transplant de ficat. „Ne-am simțit mândri și responsabili îmbrăcând echipamentul naționalei de fotbal în întrecerea sportivă care a avut ca obiectiv  «promovarea donării de organe în scop terapeutic și schimbarea atitutdinii publice față de donare». Emblema federației și tricolorul ne-au stimulat în lupta pentru victorie, ocupând astfel locul I în această competiție”, a punctat Gheorghe Tache, președintele Asociației Transplantaților din România, într-o scrisoare adresată președintelui FRF.


Echipa ATR a fost formată din Tache Gheorghe, Ciorcan Mircea, Floarea Sorin, Băjan Ion, transplantați renal, Pompei David - transplant de cord, Ioniță Valeriu - transplant hepatic, Popa Valentin - donator, Brașoveanu Vladislav - chirurg transplantolog, Pană Cătălin, Gunciu Roberto, Cojoc Florin, Grigoraș Ioan, Știrbets Ioan, Tudorache Ștefan foști jucători de fotbal.

Rezultatele de la turneul „Fotbalul susține viața”:
România - Turcia 0-0, 5-4 la lovituri de departajare
Bulgaria - Turcia 6-5
România - Bulgaria 0-0, 2-0 la lovituri de departajare.


Clasament:
1. România 4p
2. Bulgaria 4p
3. Turcia 1p

Despre ATR


ATR este o organizație de pacienți care funcționează cu personalitate juridică din 16 iulie 1996. Membrii asociației sunt beneficiari de alogrefe cu întreținere imunosupresoare și pacienți care sunt pe listele de așteptare pentru un transplant de organ vital (inimă, plămân, ficat, rinichi).

Etichete: echipa nationala