monitorulcj.ro Menu
Sport

Olimpia Cluj învinge ASA Târgu Mureș, scor 2-0, în cel mai important derby din fotbalul feminin românesc

Olimpia UT Cluj-Napoca și-a consolidat poziția de lider din clasament după victoria de duminică, cu 2-0 împotriva veșnicei sale rivale ASA Târgu Mureș.

Partida a avut loc la Baza sportivă Unirea din Mănăștur pe o vreme superbă pentru fotbal, publicul fiind încântat încă din primele minute de meciul bun făcut decele două rivale.

Misiunea Olimpiei nu a fost una ușoară de această dată, mureșencele fiind foarte motivate pentru acestă partidă, având chiar câteva ocazii la poarta Mirelei Ganea.


Partida s-a decis însă, încă din prima repriză, clujencele reușind să se impună și de această dată, marcând prin Voicu în minutul 17′ după o centrare foarte bună a Alexandrei Lunca, tot Lunca marcând și cel de-al doilea gol al partidei în minutul 33′.

La sfârșitul partidei, căpitanul Olimpiei, Bortan Ioana a declarat că este mulțumită de evoluția echipei sale și că deocamdată nu se consideră campioane. „Sunt mulțumită de evoluția echipei mele, am reușit să câștigăm 3 puncte în această partidă, dar nu ne considerăm deja campioane, chiar dacă ASA a remizat cu Heniu Prundu Bârgăului. Ne vom bucura de titlu după ce vom câștiga și ultimul meci pe teren”, a declarat căpitanul Olimpiei Cluj.


Tot duminică, Olimpia II a remizat, scor 1-1 (1-0), în primul meci din play-off-ul Ligii I împotriva Independenței din Baia Mare, una din pricipalele aspirante la promovarea în Superligă.

Ambele echipe vor disputa următoarele meciuri în deplasare, în 10 Mai, Olimpia I la Prundu Bârgăului, iar Olimpia II la Reghin pentru a disputa etapa a IV-a din play-off-ul Superligii, respectiv etapa II din play-off-ul Ligii I.


Alte rezultate din play-off:
Play-off Superliga:
Heniu Prundu Bârgăului – Real Craiova 0-0
Play-off Liga I:
Vasas Femina Odorheiu Secuiesc – FCM Viitorul Reghin 5-2