Sport
Universitatea Cluj, după 50 de ani ÎN FINALA CUPEI ROMÂNIEI
Universitatea Cluj a câștigat derby-ul din Cupa României în fața rivalei CFR Cluj, după lovituri de departajare (0-0 după timpul regulamentar de joc, 4-2 la penalty-uri).
Ciupe, Lungu, Castillion și Cristocea au reușit să aducă echipa Universitatea Cluj în finala Cupei României, transformând de la 11 metri la loviturile de departajare.
După un meci tur în care cele două echipe nu au reușit nimic, una acuzând lipsă de jucători iar cealaltă având antrenor doar de câteva zile, în meciul tur Universitatea Cluj a arătat mai multă agresivitate, având chiar și câteva șanse foarte bune de a marca, însă lipsa unui jucător la finalizare s-a văzut din nou.
Meciul a fost unul trăit foarte intens de fiecare suporter, acesta fiind un derby foarte așteptat de fiecare parte, dar mai ales de suporterii Universității Cluj care după 50 de ani au reușit să revină în finala Cupei România. În sezonul '64-'65, Ştiinţa Cluj cucerea trofeul după 2-1 în finală cu Dinamo Piteşti.
În primele 90 de minute, cele două echipe au jucat un fotbal slab şi au lipist ocaziile de gol. În prelungiri, cea mai mare ratare le-a aparţinut celor de la „U” Cluj. Mengolo a profitat de o gafă a lui Jakolis şi a şutat de la 15 metri, dar mingea s-a dus puţin pe lîngă poartă. La loviturile de departajare, portarul Veselovsky a fost eroul celor de la „U” Cluj. Acesta a apărat penalty-urile executate de Larie şi Petrucci. Vasilică Cristocea a fost cel care a transformat penalty-ul decisiv.
Tehnicianul echipei oaspete, Eugen Trică, a fost foarte agitat în timpul meciului, dar cu toate că a pierdut la loviturile de pedeapsă el a felicitat, după meci, echipa rivală. „Felicit Universitatea Cluj. Acelaşi lucru mi se întâmplă de cînd am început, dominăm, dar nu reuşăm să marcăm, deşi ne creăm ocazii. N-am ce să le reproşez elevilor mei, au luptat 120 de minute E dureros, pentru că am dominat. Mi s-a spus că „U” Cluj nu a avut nici un corner. Toţi jucătorii mei plângeau la final. Acum trebuie să-i recuperez şi fizic şi psihic. Jos pălăria pentru suporterii noştri. Să plăteşti două milioane pe un bilet în zilele noastre e mare lucru. Mă bucur că au venit, atmosfera de pe stadion a fost foarte frumoasă”, a afirmat Eugen Trică.
Antrenorul Universității Cluj, Adrian Falub, este bucuros de această victorie dar este moderat în ceea ce privesc meciurile viitoare. El a declarat, după meci, că s-ar bucura dacă publicul care a fost la acest meci va fi și la meciurile din Ligă, precizând că o victorie în meciul cu Rapid ar fi esențială. „Am câştigat la 11 metri, dar tot aşa bine puteam câştiga în timpul meciului, am dominat, ne-am apărat bine și ne-am creat ocazii. M-aş bucura să jucăm finala de cupă la Cluj, dar mai tare m-aş bucura ca lumea să se întoarcă la echipă, pentru că avem mult de muncă în campionat. Îi aşteptăm pe fani alături de noi să batem, sâmbătă, Rapidul. A zis Trică că ar fi meritat să câştige? Trică a zis multe şi înainte de meci. El vorbeşte mult şi face puţin. Ce să mai zică Trică, echipa lui nu a marcat. Ar fi culmea, acuma io joc o finală de cupă şi să mă gîndesc la ce vorbeşte Trică. Îi mulţumim domnului Walter că a venit la meci. Avem nevoie de toată lumea lângă noi. Cel mai important e ca anul acesta să nu retrogradăm”, a declarat Adrian Falub.
A doua semifinalistă se va decide mâine, după meciul Steaua - Petrolul.
Peste 12.000 de spectatori, dintre care, în peluza CFR au fost prezenți doar aproximativ 100 de suporteri, au fost prezenți la acest meci de istorie.
Penalty: Universitatea Cluj: Ciupe R., Lungu A., Castillion G., Cristocea V.; CFR Cluj: Dore F., larie I. (ratat), Chanturia G., Petrucci D. (ratat)
Echipele: Universitatea Cluj: Veselovsky - Ciupe, Skvorc, Neag, Bambara - Kovacs, Lungu (Cristocea 72) - Gravenberch, Ceppelini, Morar (Mengolo 90) - Lemnaru (Castillion 65). Rezerve: Dolha, Viveiros, Raul Costin. Antrenor: Adrian Falub.
CFR: Mincă - Jakolis, Larie, Carp, Camora - Petrucci, Muniru - Thiago Lopez (Chanturia 83), Tade, Păun (Jazvic 97) - Dore. Rezerve: Amadio,Tînc, Vereş, Negruţ. Antrenor: Eugen Trică.
Arbitri: Avram Marius - Gheorghe Sebastian Eugen, Urzică Vladimir; adiționali Popa Cătălin, Comănescu Adrian; rezervă Iliescu Dragoş Mihai. Observator CCA: Huzu Aron. Observator FRF: Ionescu Aurel.