monitorulcj.ro Menu
Sport

Cupa României: „U” Cluj - CFR, istoria se scrie pe Cluj Arena

Fotbaliștii clubului FC Universitatea Cluj așteaptă returul semifinalei Cupei României cu rivala CFR 1907 Cluj care va avea loc miercuri pe Cluj Arena.

Adrian Falub, antrenorul echipei oaspete, aşteaptă o schimbare de atitudine a jucătorilor pentru partida de miercuri seara, care să ridice moral jucătorilor, mai ales că întribune va fi prezent finanțatorul clubului, Forian Walter.

Tehnicianul echipei oaspete a declarat, la conferința de presă de înaintea meciului, că această partidă este foarte importantă pentru istoria clubului și pentru tot ce înseamnă „U”.
„Pentru noi este meci foarte important, un meci pentru istoria clubului, pentru tot ce înseamnă „U” ca şi stare de spirit. Poate schimba foarte multe pentru istoria actuală a echipei. Jucătorii pot demonstra că a fost o întâmplare ultimele jocuri. Sper să fie o bucurie pentru noi. Nu avem trofee ca şi CFR, dar avem o stare de spirit iar acest lucru e cel mai important atu al nostru. Pentru mine e un retur de semifinală, venim după un 0-0 acolo. Începem cu şanse egale. Plecăm de la premisa de a nu primi gol. Ca şi om care am crescut aici e un meci special, poţi să-l prinzi o dată în viaţă. Să joci o semifinală de cupă cu CFR şi să te califici în finală. Vreau să jucăm inteligent şi să câştigăm!”, a declarat Adrian Falub.


Deși peste 6.000 de bilete s-au vândut până astăzi, Adi Falub face apel la fanii Universităţii să vină în număr cât mai mare pentru a susţine echipa la cel mai important joc din ultimii ani. „Sper să fie cât mai mulţi spectatori. Avem nevoie de suporteri care să ne încurajeze, nu suntem cel mai bun moment al nostru. Chiar dacă ei pot face transferuri de ultimă oră, nu cred că vor schimba multe lucruri. Cei care au jucat până acum se vor regăsi şi la meicul de mâine. Un meci de cupă nu seamănă cu unul de campionat. Favorită nu există, la un asemenea joc valorile se egalizează. Ei au jucători care au câştigat trofee, poate au mai multă experienţă faţă de noi. Dar noi avem acest vis de a juca finala şi ne poate motiva”, a spus Falub.

Meciul din returul semifinalei Cupei României „Timișoreana” va avea loc miercuri, de la ora 21:30, iar casele de bilete se vor închide cu două ore înainte de începerea meciului.


În meciul tur, FC Universitatea și CFR au remizat pe stadionul din Gruia, meciul din retur fiind cel care va decide finalista.