monitorulcj.ro Menu
Sport

Handbalistele naționalei „duse cu preșul” înainte de meciul „U” - Botoșani. Explicația este incredibilă

Oficialii Federației Române de Handbal anunțau, ieri, printr-un comunicat, că handbalistele Paula Ungureanu și Valentina Elisei vor da lovitura de începere la meciul de fotbal FC Universitatea Cluj - FC Botoșani. Acest lucru nu s-a întâmplat din cauza unor neînțelegeri la nivelul oficialilor.

Cele două handbaliste care astfel promovau competiția din acest weekend, Trofeul Carpați, nu s-au mai prezentat la stadion pentru simplul motiv că situația din cadrul clubului Universitatea Cluj este prea tensionantă și că astfel de lucruri nu se fac de pe o zi pe alta, potrivit site-ului stiridesport.ro.

Oficialii clubului FC Universitatea Cluj au fost surprinşi de reacţia nervoasă a celor de la FRH, care l-au sunat inclusiv pe Gino Iorgulescu să-l anunţe că au fost refuzaţi.


Vlad Munteanu spune, pentru stiridesport, că nu era oportun un astfel de moment dat fiind atmosfera încărcată din interiorul echipei. „Aşa cum am demonstrat în trecut, suntem mereu deschişi la astfel de activităţi. Aţi fost martori, pe stadion, înaintea mai multor partide, la diferite manifestaţii în care ne-am implicat cu cea mai mare deschidere. Acum am considerat că un asemenea moment nu este oportun, din cauza atmosferei încărcate. Nu ştiu cine l-a informat pe preşedintele FRH că se va face sigur, înainte ca noi să dăm un răspuns, şi de-aici a pornit toată supărarea. În situaţia în care ne aflăm, în care facem totul ca echipa să se gândească doar la fotbal, era nevoie de concentrare maximă. Sunt sigur că sunt oameni care o să înţeleagă. Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal m-a sunat să mă întrebe ce s-a întâmplat şi a înţeles momentul greu în care ne aflăm, el a jucat fotbal. Îmi pare rău pentru cei de la handbal că au înţeles eronat, sper să nu afecteze o viitoare colaboare, dar astea nu se fac aşa, cu o zi înainte de meci. Puteau să facă propunerea din timp, să anunţăm şi noi, să se ofere nişte premii, nişte bilete. Am tot respectul pentru aceste handbaliste care înseamnă mult pentru sportul românesc, dar acel moment, în condiţiile date, era o deconectare. Ştiu că am luat decizia corectă la momentul respectiv”, a precizat Vlad Munteanu.

La ediția din acest an a Trofeului Carpați participă naționalele României, Braziliei, Germaniei și Suediei. Competiția va începe vineri, 20 martie, de la ora 18.00, cu partida Suedia-Germania. La ora 20.00, naționala României va întâlni Brazilia, campioana mondială en-titre. Sâmbătă au loc finalele turneului.