Sport
Turda devine pentru câteva zile „capitala” handbalului
Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, a fost prezent la Turda pentru a anunța că naționala de handbal feminin Under 17 va juca turneul de calificare pentru Campionatul European în sala Barițiu din Turda Nouă, în luna martie a acestui an.
Alexandru Dedu spune că stabilirea acestui turneu la Turda face parte din strategia federației, de promovare a handbalului, dar și de recompensare a localităților cu merite deosebite în promovarea și susținerea handbalului.
Pe de altă parte, președintele federației a precizat că un alt element determinant în stabilirea localității gazdă a turneului de calificare la Campionatul European, la nivel de naționale de junioare U17, o costituie atmosfera electrizantă pe care publicul turdean poate s-o creeze, pentru a ajuta echipa României să se califice la turneul final european.
Primarul Tudor Ștefănie spune că o astfel de acțiune a federației de specialitate este o onoare pentru municipiu, iar administrația locală va sprijini acest demers. Un alt sprijin va veni de la Compania de Apă Arieș SA, directorul Cristian Matei anunțând că societatea pe care o conduce va sprijini organizarea acestui turneu de calificare. Cristian Matei a mai făcut referire și la necesitatea construirii unei săli polivalente la Turda, care ar ajuta dezvoltarea sporturilor de echipă în localitate.
La conferinta au mai participat și directorul de marketing al FRH Lorand Balint, primarul Municipiului Turda, Tudor Ștefănie, președintele Clubului Potaissa Turda, Flavius Sâseac, președintele Companiei de Apă Arieș, Cristian Matei, și antrenorul secund al Potaissei Turda, Ovidiu Gal.