monitorulcj.ro Menu
Sport

Simona Halep se menţine pe locul 3 WTA

Jucătoarea româncă de tenis Simona Halep, care a câştigat sâmbătă turneul de la Shenzhen, se menţine pe locul 3 în clasamentul WTA, cu 6571 de puncte.

Jucătoarea româncă de tenis Simona Halep

Următoarea româncă din clasamentul dat publicităţii luni este Irina-Camelia Begu. Aceasta a urcat de pe locul 40 pe 39, având 1201 puncte, informează wtatennis.com.

Monica Niculescu a coborât de pe poziţia 46 pe 48, cu 1023 de puncte, Alexandra Dulgheru a înregistrat tot o coborâre, de pe 82 pe 87 (647 de puncte), iar Sorana Cîrstea a coborât de pe 90 pe 96, cu 606 puncte.


În top 200 se mai află Andreea Mitu, care a coborât de pe locul 115 pe 116, cu 483 de puncte.

La dublu, Monica Niculescu este jucătoarea română cel mai bine clasată, pe poziţia 44, cu 1605 puncte, după o coborâre de două locuri. Raluca Olaru, locul 55 cu 1.380 de puncte, şi Irina Begu, locul 56 cu 1.375 de puncte, au coborât câte o poziţie.


Primele zece locuri în clasamentul WTA de simplu:

1. Serena Williams (SUA) 8.016 puncte;

2. Maria Şarapova (Rusia) 7.335;


3. Simona Halep (România) 6.571;

4. Petra Kvitova (Cehia) 5.891;


5. Ana Ivanovici (Serbia) 4.845;

6. Agnieszka Radwanska (Polonia) 4.810;


7. Eugenie Bouchard (Canada) 4.715;

8. Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.625;

9. Angelique Kerber (Germania) 3.275;

10. Ekaterina Makarova (Rusia) 2.970.