monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR Cluj cade încă o dată victimă banilor. Clubul, suspendat trei sezoane din cupele europene

Echipele CFR Cluj şi Astra Giurgiu au fost sancţionate cu excluderea din cupele europene în următoarele trei sezoane, deoarece înregistrează datorii către alte grupări, angajaţi şi autorităţi.

Decizia a fost luată, astăzi, de camera de judecată a Corpului de control financiar al cluburilor (CFCB) din cadrul UEFA, potrivit site-ului oficial al forului european.

CFR CLUJ şi Astra Giurgiu pot scăpa de această sancţiune dacă vor face dovada achitării datoriilor până la data de 31 ianuarie 2015.


Gruparea ardeleană a primit şi o amendă de 150.000 de euro, în timp ce Astra Giurgiu a fost sancţionată cu 100.000 de euro.

Clubul lituanian FK Ekranas a fost sancţionat cu participarea în cupele europene pentru următoarele două sezoane şi a fost amendat cu 15.000 de euro.


Gruparea turcă Bursaspor a fost sancţionată cu neparticiparea în cupele europene în următoarele patru sezoane dacă nu va putea face dovada achitării datoriilor până la 31 ianuarie 2015. De asemenea, turcii au fost amendaţi cu 100.000 de euro, suma care se va înjumătăţi dacă îşi vor achita datoriile.

La 26 septembrie, Corpul de Control Financiar al Cluburilor din cadrul UEFA (CFCB) a decis ca primele de participare în cupele europene să fie blocate în cazul a cinci grupări, între care se numărau şi Astra Giurgiu şi CFR Cluj, acestea fiind monitorizate în continuare.


UEFA a precizat atunci că primele au fost blocate deoarece s-a constatat că la data de 30 iunie 2014 cluburile aveau „restanţe financiare importante faţă de alte grupări, faţă de angajaţi şi/sau autorităţi”.

Echipa Astra Giurgiu a participat în grupele Ligii Europa, după ce a jucat şi în turul trei preliminar şi în play-off, iar CFR Cluj a evoluat în două tururi preliminare ale competiţiei.