monitorulcj.ro Menu
Sport

Simone Tempestini și-a stabilit programul pentru 2015

Juniorul Napoca Rally Academy va concura împreună cu Matteo Chiarcossi la etapele din Junior WRC, dar și la celelalte etape în WRC 2. Echipa clujeană va fi prima echipă românească din istorie înscrisă în Campionatul Mondial de Raliuri.

Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi vor concura anul viitor pe două fronturi în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC).
După un sezon complet în Junior WRC, competiție dedicată juniorilor, Simone Tempestini va participa la toate cele șapte etape incluse în acest calendar. „Calendarul este puțin modificat față de anul trecut și din cele șapte etape trebuie să nominalizăm șase, care vor fi luate în calcul în lupta pentru titlu. După ce anul acesta obiecitvul nostru a fost să adunăm experiență, acum mi-ar plăcea să ne luptăm pentru titlu”, a spus Simone Tempestini.

În Junior WRC, o competiție rezervată piloților mai tineri de 28 de ani, Simone Tempestini a fost anul acesta cel mai tânăr pilot înscris și va concura tot cu un Citroen DS3 Max R3T, model cu care vor participa toți ceilalți piloți înscriși. Prima etapă inclusă și în Junior WRC este chiar Raliul Monte-Carlo programat în perioada 22 – 25 ianuarie. Celelalte etape sunt: Raliul Portugaliei (21 – 24 mai), Raliul Poloniei (2 – 5 iulie), Raliul Finlandei (30 iulie – 2 august), Raliul Franței (1 – 4 octombrie), Raliul Spaniei (22 – 25 octombrie) și Raliul Marii Britanii (12 – 15 noiembrie). „Sunt patru etape pe macadam, două pe asfalt și una pe suprafață mixtă. Va fi un sezon plin de provocări și sunt sigur că împreună cu Matteo ne vom putea bate pentru prima poziție”, a spus pilotul român.


Înaintea primei etape din Junior WRC, Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi vor lua startul la Jännerrallye, prima etapă din Campionatul European de Raliuri (4 – 6 ianuarie 2015), tot cu modelul Citroen DS3 Max R3T. „Participarea în Raliul Monte-Carlo este visul oricărui pilot. Pentru noi acesta devine realitate în luna ianuarie a anului viitor. Trebuie să fim într-o formă cât mai bună pentru că mulți dintre rivalii noștri cunosc acest raliu și dacă vrem să ne luptăm pentru titlu trebuie să avem un început cât mai bun”, a continuat Simone Tempestini.

În afara programului din Junior WRC, Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi vor lua startul și la etapele din Suedia, Mexic, Argentina, Italia și Germania cu un Subaru Impreza în WRC 2. „Singura etapă la care nu știu încă dacă vom lua startul este Australia. Așa cum anul trecut a fost unul în care am acumulat experiență în Junior WRC, așa 2015 va fi anul în care trebuie să acumulez experiență și la etapele care nu sunt înscrise în competiția juniorilor. Am ales să mergem cu Subaru pentru că este o mașină pe care o cunosc bine și cu care sunt sigur pot progresa foarte repede. Viitorul nostru este în Campionatul Mondial și trebuie să fim pregătiți pentru a ne lupta la cel mai înalt nivel. Aș vrea să le mulțumesc tuturor partenerilor noștri și întregii echipe Napoca Rally Academy pentru susținerea acordată și pentru faptul că la o vârstă atât de tânără pot face un sezon aproape complet în cel mai spectaculos campionat de raliuri din lume”, a concluzionat juniorul NRA.


După ce a câștigat titlul european în ERC Production Cup, Napoca Rally Academy va fi și prima echipă românească înscrisă în Campionatul Mondial de Raliuri. “Obiectivul NRA a fost întotdeauna să susțină piloții tineri și să promoveze acest sport la nivel național și internațional. După ce am fost prima echipă românească din istorie care a câștigat un titlu european în raliuri, mai facem acum un pas pentru a ne consolida imaginea la nivel internațional. Va fi o provocare frumoasă din care sunt sigur că vom învăța foarte multe”, a spus Marco Tempestini, liderul echipei Napoca Rally Academy.

Simone Tempestini este astfel primul pilot român care va avea un program cu minim 12 etape din Campionatul Mondial de Raliuri, din totalul celor 13 programate în sezonul competițional 2015.


Calendar Campionatul Mondial de Raliuri 2015
1. Raliul Monte-Carlo 22 - 25 ianuarie
2. Raliul Suediei 12 - 15 februarie
3. Raliul Mexicului 05 - 08 martie
4. Raliul Argentinei 16 - 19 aprilie
5. Raliul Portugaliei 21 - 24 mai
6. Raliul Italiei 11 - 15 iunie
7. Raliul Poloniei 02 - 05 iulie
8. Raliul Finlandei 30 iulie - 02 august
9. Raliul Germaniei 20 - 23 august
10. Raliul Australiei 10 - 13 septembrie
11. Raliul Franței 01 - 04 octombrie
12. Raliul Spaniei 22 - 25 octombrie
13. Raliul Marii Britanii 12 - 15 noiembrie